Avocații lui Vladimir Filat au solicitat reluarea ședinței preliminare
Social 15 aprilie 2019, 19:36 | 942

Avocații lui Vladimir Filat au solicitat reluarea sedintei preliminare in cel de-al doilea dosar al fostului premier, intrucat aceasta ar fi fost inchisă înainte de examinarea anumitor aspecte. Mai exact, potrivit apararii, acuzarea de stat nu i-ar fi dat lista probelor. In replică, procurorul a declarat că astfel s-ar incerca tergiversarea procesului.

Dacă la ședința trecută, Vladimir Filat a lipsit din motive de sănătate, astăzi, el a fost prezent.

Avocatul său, Victor Munteanu, a explicat de ce s-a cerut reluarea ședinței preliminare.

Pe de altă parte, acuzarea de stat spune că o listă a probelor a fost înmânată în ianuarie și că există o recipisă în acest sens.

Apărătorul lui Filat s-a referit și la faptul că, în acest dosar, judecătorii nu s-au pronunțat cu privire la măsura de arestare preventivă în situația în care în instanță a fost trimisă o nouă cauză. Prin urmare, avocații săi au cerut din nou ridicarea excepției de neconstituționalitate, cerere asupra căreia instanța se va pronunța mâine. Iar procurorul a solicitat începerea cercetării judecătorești și audierea martorilor.

Vladimir Filat este cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Procurorii susțin că el a încheiat, în 2013, un contract de asistență cu o firmă de consultanță din Washington, pentru un partid. Fostul premier ar fi plătit în schimb aproape 13 milioane de lei, iar periodic ar fi efectuat transferuri din conturile companiilor gestionate printr-un intermediar, în care ar fi fost depozitați bani obținuți ilegal din Banca de Economii. Infracțiunea prevede între cinci și 10 ani de pușcărie.

Opinia ta contează. Comentează!