Cui sunt dedicate condițiile PSRM și ce au de spus Maia Sandu și Andrei Năstase despre ele

PE SCURT

Condițiile de negocieri înaintate de Partidul Socialiștilor nu sunt pentru blocul politic ACUM, ci pentru Partidul Democrat. Opinia aparține analistului politic Anatol Țăranu.

În același timp, pozițiile liderilor ACUM față condițiile de negocieri înaintate de PSRM se împart. Maia Sandu declară că nu vede ce poate discuta blocul ACUM cu PSRM pentru că, în continuare, cele două formațiuni vorbesc despre lucruri diferite, iar Andrei Năstase spune că discuțiile cu Partidul Socialiștilor vor continua, dar se va vedea unde vor duce aceste discuții.

PE LUNG

Condițiile de negocieri înaintate vineri de Partidul Socialiștilor nu sunt pentru blocul politic ACUM, dar pentru Partidul Democrat. Faptul că au adăugat la condiții și pretenția pentru Ministerul de Interne demonstrează despre escaladarea condițiilor socialiștilor. De această părere este analistul politic Anatol Țăranu, transmite IPN.

„Ei își pregătesc terenul pentru viitoarea discuție cu PDM. Eu sunt aproape convins că această discuție va avea loc”, a menționat Anatol Țăranu la emisiunea „Fabrika” de la Publika TV. Potrivit lui, socialiștii și-au punctat foarte bine poziția și acum pot să negocieze orice, inclusiv ar putea să meargă în alegeri anticipate pentru că electoratul lor a primit un mesaj foarte clar privind interesul minorităților naționale. În plus, PSRM și-a etalat toate condițiile de promovare a intereselor Rusiei în Republica Moldova.

În ceea ce privește blocul ACUM, analistul spune că acesta pare ca o lămâie stoarsă până la ultima picătură de către socialiști. „ACUM se etalează și se poziționează ca o forță categoric antioligarhică. Din moment ce blocul a intrat în contact cu socialiștii pe motiv de a dezbate problema programul deoligarhizării țării, ei apriori au recunoscut socialiștilor calitatea de partid neoligarhic. Un cadou mai mare pentru socialiști era greu să-ți imaginezi”, spune Anatol Țăranu.

Analistul politic Corneliu Ciurea spune că nu se cunosc intențiile adevărate ale socialiștilor atunci când înaintează condiții. În opinia lui, ceea ce PSRM dă pe față nu este ceea ce intenționează cu adevărat să facă. Corneliu Ciurea spune că prin afirmația că fie fac coaliție cu blocul ACUM, fie vor avea loc anticipate, Partidul Socialiștilor exclude revenirea și începerea unui dialog cu PDM. „Care este miza acestor negocieri cu blocul ACUM? Este clar că socialiștii nu pot face casă comună cu ACUM. Este o alianță, practic, imposibilă pentru ambele părți. Mie mi se pare că în aceste condiții socialiștii nu vor să facă alianță cu ACUM, doar că blocul a fost mai agresiv cu PSRM”, spune analistul.

Corneliu Ciurea consideră că este absurd comportamentul președintelui Igor Dodon și a liderilor PSRM care insistă pe o relație cu blocul ACUM, în același timp declarând că nu au discutat încă cu PDM dând de înțeles că ar putea să discute.

În același timp, Maia Sandu, lidera PAS, declară în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, că dacă Partidul Socialiștilor nu acceptă soluția unui guvern minoritar asumat de către blocul ACUM, atunci se va ajunge la alegeri anticipate.

„În situația în care Partidul Socialiștilor nu este dispus să analizeze nici prima etapă, să-și dea votul pentru anumite legi în Parlament, inclusiv pentru schimbarea sistemului electoral, știind foarte bine pentru că au simțit pe pielea proprie ce înseamnă sistemul electoral mixt în condițiile actuale și cu această guvernare, cu siguranță PSRM va pierde și mai mult, s-ar putea să pierdem și noi, dar răspunsul este la ei”, declară copreședinta blocului ACUM.

Maia Sandu spune că strategia blocului este să evite alegerile anticipate sau, cel puțin, să fie organizate în baza sistemului proporțional de vot, dacă vor avea loc. „Și asta noi putem să facem, putem să votăm în Parlament”, spune lidera PAS.

Primul element în lanțul de acțiuni privind „eliberarea statului” ar fi numirea unui președinte de Parlament din partea blocului ACUM. Și aici PSRM ar trebui să facă primul pas, consideră Maia Sandu. „Socialiștii sunt cei care trebuie să demonstreze că au și curaj, și angajament să lupte împotriva sistemului oligarhic”, spune copreședinta ACUM.

Maia Sandu spune că blocul nu mai face vreo invitație la discuții către Partidul Socialiștilor și menționează că nu vede ce poate discuta blocul ACUM cu PSRM pentru că, în continuare, cele două formațiuni vorbesc despre lucruri diferite. „Pe noi ne interesează strict subiecte de deoligarhizare. La fel, și socialiștii nu ar trebui să vină cu altă agendă decât de luptă cu oligarhia, dar ei vin cu altceva”, spune Maia Sandu.

Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, copreședintele blocului ACUM, spune că discuțiile cu Partidul Socialiștilor vor continua, dar se va vedea unde vor duce aceste discuții. Afirmația a fost făcută în contextul în care PSRM s-a declarat disponibil să creeze o „majoritate parlamentară, cu guvern funcțional, nicidecum nu minoritar, cu Blocul Politic ACUM”, transmite IPN.

„Eu sper că într-o bună zi se va înțelege că este neapărat nevoie ca acest proces de deoligarhizare să înceapă odată. Dacă nu le convine să alegem un Guvern, haideți să ajungem până la acel Guvern”, a menționat liderul PPDA.

Referitor la declarațiile lui Igor Dodon că PSRM nu face o coaliție cu Partidul Democrat, Andrei Năstase spune că este foarte greu „să crezi cu ochii închiși sau să accepți orice fel de asemenea declarații având o experiență pe care am avut-o noi, inclusiv când Igor Dodon împreună cu PSRM au părăsit protestele în stradă și au colaborat cu Partidul Democrat. De unde știm noi că în paralel cu discuțiile publice nu se fac tot felul de târguri, negocieri? Pentru că eu nu am auzit răspuns la o întrebare sacramentală, dacă socialiștii vor face sau nu vreodată înțelegeri, negocieri, coaliții cu Plahotniuc și Partidul Democrat”, a menționat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Andrei Năstase spune că membrii blocului ACUM se vor convoca în consiliul blocului și în cadrul fracțiunilor PAS și PPDA și vor reveni cu o reacție la declarațiile socialiștilor.

Andrei Năstase spune că dacă între blocul ACUM și PSRM va crește cota de încredere se pot discuta anumite formule, inclusiv dacă se ajunge până la votarea unui guvern sau nu, dacă se votează un guvern minoritar sau unul majoritar. „Când ajungem acolo, putem să discutăm și dacă lucrurile merg foarte bine, realizăm cu toții un guvern funcțional”, spune copreședintele ACUM. Totodată, Andrei Năstase spune că actualmente cota de încredere între cele două formațiuni „este la nivelul zero”.

De asemenea, copreședintele blocului ACUM este de părere că se merge intenționat spre blocajul adoptării legilor în Parlament și astfel se merge către alegerile anticipate.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.