Cum e să revii acasă după ani-lumină

Revenirea aceasta am visat-o din momentul în care mi-am cuprins oamenii dragi de rămas bun, într-o zi ploioasă de aprilie. Nu știu dacă a fost o zi în tot acest răstimp în care nu m-aș fi gândit la clipa în care voi săruta din nou ochii înrourați ai mamei, voi asculta vocea tatei, fără ca aceasta să parcurgă mii de kilometri până la mine, îmi voi cuprinde nepoții şi-i voi simți dulci în brațele mele.

Diminețile ultimei luni începeau cu numărătoarea inversă a zilelor rămase până la plecarea spre casă. Ne bucuram împreună cu Ciprian şi ne licăreau ochii de fericire, atunci când realizam că nu mai e mult, că nu au mai rămas decât 4, 3, 2 zile din anul atât de lung pe care l-am trăit.

Pregătirile erau vesele şi emoționante în același timp. Zborul, oricât ar fi de straniu pentru mine, a fost ușor. Nu știu ce m-a determinat să uit de frica mea de înălțime: stropul de whisky, degustat în Duty Free, pastila pe care am luat-o înainte de decolare, romanul detectiv din care m-am înfruptat în timpul celor 3 ore şi jumătate, băieții mei – iscusiți comentatori de zbor, faptul că femeia de vizavi citea din Biblie și ma simțeam şi eu mai protejată prin ea sau gândul că în câteva ore îi vom strânge la piept și ne vom cuibări în brațele celor dragi.

Aterizarea a încununat capodopera plăsmuită cu dibăcie de căpitanul navei şi de copilotul acestuia, care aveau misiunea de a aduce în siguranță un avion ticsit cu dor. Rămâne o enigmă momentul în care roțile avionului au sărutat în locul meu Moldova.

Ne-a întâmpinat un soare cuminte şi niște picături de ploaie ramase prin iarba prea crudă pentru un sfârșit de iulie, părea că smaraldul a ales Moldova, lăsând Irlanda în agonie.

Prima impresie? Multe procese fiziologice învățate la biologie sunt niște scorneli. Tragi aer în piept şi nu-ți ajunge, nu te saturi. Inspiri, iar la expirație sunt încălcate toate legile naturii, în loc de CO 2-ul, care m-a învățat mama că trebuie să se elimine, dă năvală pe obraji H2O în picături fără sfârșit. Atunci simți că ești acasă.

Acasă – cerul meu, pământul meu, mirosul de praf spălat de ploița mea veselă de vară, răsăritul și asfințitul meu de soare, verdele meu, casa mea părintească, pragul ei, părinții și frații mei, rudele și prietenii mei, merii din grădina mea, castraveții și roșiile mele nespălate, cățeii mei, care nu ne-au uitat, cocostârcii mei neobosiți, rațele mele gălăgioase, greierașii mei din miez de noapte, stelele mele vii…

Acasă!