A demisionat la două zile după ce l-a condamnat pe Sergiu Cebotari la opt ani de închisoare
Social 14 aprilie 2019, 00:30 | 4573

Judecătorul din Ungheni Grigore Șișcanu a demisionat din funcție la două zile după ce l-a condamnat pe fostul angajat al „Poștei Moldovei”, Sergiu Cebotari, la opt ani de închisoare. Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat cererea de demisie a lui Șișcanu.

Motivul invocat este ”atingerea plafonului de vârstă”. Am vrut să aflăm detalii despre acest subiect, dar și despre unele acuzații care i s-au adus anterior, însă Grigore Șișcanu nu ne-a răspuns la telefon.

Grigore Șișcanu a depus cererea de demisie pe 22 martie, la două zile după condamnarea lui Sergiu Cebotari, cercetat penal într-un dosar de escrocherie și muncă forțată. Hotărârea în acest sens a fost semnată patru zile mai târziu, de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu. Grigore Șișcanu, în vârstă de 65 de ani, și-a început cariera în perioada sovietică, la Judecătoria raionului Cantemir. 11 ani mai târziu a fost transferat la Judecătoria Nisporeni, iar în ianuarie 2017 a fost numit judecător la instanța din Ungheni.

Potrivit declarației sale de avere, Șișcanu are o locuință de peste 300 de metri pătrați, un garaj și mai multe terenuri agricole. El deține și un apartament de 150 de metri pătrați. Anterior, presa a scris că în timp ce era președinte al Judecătoriei Nisporeni, Șișcanu ar fi acaparat două terenuri chiar lângă instituția de stat, pe care le-a înregistrat pe numele fiului său. Șișcanu mai declară două automobile. O mașină marca Honda CR-V, cumpărată în 2014 cu 350 de mii de lei, și un autoturism VAZ, procurat în 2012 cu 12 mii de lei. Grigore Șișcanu are un salariu anual de aproape 200 de mii de lei și o pensie de aproximativ 126 de mii de lei. Fiul său, Alexandru, este notar, iar soția acestuia, Veronica, precum și fiica, sunt avocate.

Opinia ta contează. Comentează!