Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.04.2019

O nouă reuniune tehnică la nivel de experţi în probleme sociale şi ajutor umanitar

O nouă reuniune tehnică la nivel de experţi în probleme sociale şi ajutor umanitar

Astăzi, 12 aprilie 2019, la sediul Misiunii OSCE în Republica Moldova, or. Bender, specialiștii din cadrul grupurilor de lucru pentru probleme sociale și ajutor umanitar s-au întrunit în cadrul unei noi ședințe pentru a continua discuțiile pe marginea aspectelor legate de procedura de adopție a copiilor și au pus în evidenţă examinarea cazului unei familii concrete, care s-a confruntat cu anumite dificultăţi în vederea instituirii unei forme legale de protecție a copilului.

Conform celor agreate de către părți în cadrul ședinței din 03 aprilie 2019, partea moldovenească a prezentat algoritmul și aspectele care necesită a fi luate în considerare pentru a continua procedura în conformitate cu prevederile naționale, standardele internaționale și prevederile Convenției ONU privind protecția drepturilor copilului.

În contextul dialogului purtat, s-a convenit că partea transnistreană va examina propunerile înaintate şi își va expune poziția sa ulterioară în acest sens.

Termenii organizării următoarei întrevederi vor fi stabiliți în regim de lucru, anunță Biroul politici de reintegrare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus