Câți moldoveni încap într-un microbuz de linie. Reacția INP// VIDEO

PE SCURT

Peste 40 de oameni s-au înghesuit într-un microbuz de linie pentru a ajunge din Suruceni, raionul Ialoveni, la Chișinău. Un internaut a postat un filmuleț video pe rețelele de socializare, în care se poate vedea cum pasagerii coboară cu greu din autovehicul.

Autorul imaginilor video a început a-i număra pe pasagerii care cu greu își făceau loc spre ieșire. După ce au coborât toți pasagerii, acesta a constatat că în autovehicul se aflau 41 de persoane și șoferul.
https://www.facebook.com/dima.rastorguev.3/videos/10155304697152537/

PE LUNG

În mesajul postat pe Facebook se menționează că în pofida faptului că microbuzul era supraîncărcat, la stațiile de pe itinerar au mai rămas 15-16 de persoane care nu au încăput în autovehicul. În direcția spre localitatea  Suruceni circulă microbuzele de pe ruta Chișinău-Suruceni și cele de pe ruta 145.

Inspectoratul Național de Patrulare a anunțat că s-a autosesizat pe marginea acestui caz, urmând să fie identificat șoferul. Acesta riscă o amendă în sumă de 750 lei și 3 puncte de penalizare.

„Este regretabil faptul că alți cetățeni nu conștientizează riscul la care sunt expuși atunci când urcă indiferent dacă sunt sau nu locuri în transport. Ne dăm bine seama că toți se grăbesc să ajungă la serviciu, școală etc., chiar dacă se supun riscului, dar ați putea alege alte mijloace alternative de deplasare, precum și să vă planificați timpul astfel încât să reușiți să ajungeți fără grabă în locul destinat”, se arată în mesajul INP.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.