11:12:35 19.04.2024
Stiri

Riscuri majore pentru femeile care nasc prin cezariană. Pentru cele care au peste 35 de ani pericolul este dublu

Știri 12.04.2019 07:31 Vizualizări3929 Autor: Ziarul National
Riscuri majore pentru femeile care nasc prin cezariană. Pentru cele care au peste 35 de ani pericolul este dublu


Naşterea prin cezariană, o procedură mult mai populară în ultimii 20 de ani comparativ cu naşterea naturală, implică riscuri destul de mari.

Într-un nou studiu publicat recent în MAJ (Canadian Medical Association Journal), o echipă de cercetători francezi a arătat că naşterea prin cezariană este asociată cu un risc mult mai mare de complicaţii severe în cazul femeilor de peste 35 de ani, comparativ cu naşterea pe cale naturală, potrivit On Medica.

Studii anterioare au arătat că femeile care au recurs la operaţia prin cezariană aveau un risc mai mare de complicaţii grave, precum hemoragie puternică, infecţii sau embolism pulmonar.

În studiul actual, specialişti de la Institutul pentru Sănătate şi Cercetare Medicală (INSERM) şi de la câteva universităţi franceze au comparat cazurile a 1 444 de femei care au experimentat complicaţii severe după operaţia de cezariană, cu cele ale 3 464 de femei care nu au suferit complicaţii la naştere.

Aceştia au controlat factorii care ar fi putut influenţa rezultatele şi au exclus din studiu femeile cu afecţiuni preexistente care le-ar fi putut produce complicaţii la naştere.

Cercetătorii francezi au descoperit astfel un risc crescut de complicaţii grave după naştere în cazul femeilor care au efectuat operaţii de cezariană, indiferent dacă această procedură a fost făcută înainte de termen sau în timpul travaliului, în special în cazul femeilor de şi peste 35 de ani.

Deşi complicaţiile materne severe sunt mai puţin obişnuite, studiul a arătat că în cazul femeilor sub 35 de ani naşterea prin cezariană măreşte de 1,5 ori şansele de a avea complicaţii severe, în timp ce pentru femeile de peste 35 de ani riscurile sunt de aproape două ori mai mari.

Multe complicaţii materne grave implică hemoragie după naştere, cauza fiind reducerea capacităţii uterului de a se contracta pe măsură ce vârsta mamelor este înaintată.

Dr. Diane Korb, obstretician şi epidemiolog la Spitalul Robert Debre şi INSERM, din Paris, afirmă că rezultatele au implicaţii în practica clinică.

„Medicii trebuie să ia în considerare acest risc crescut atunci când determină cea mai bună modalitate pentru naştere, în special pentru mamele mai în vârstă”, a afirmat aceasta, adăugând că obstreticienii ar trebui să reconsidere practica naşterii prin cezariană şi să evite să supună femeile de peste 35 de ani la riscuri de morbiditate maternă acută. În prezent, mulţi medici recurg la operaraţii de cezariană în cazul femeilor cu vârste de peste 35 de ani, motivând că este posibil ca acestea să nu mai rămână însărcinate în viitor.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, naşterea prin cezariană ar trebui efectuată doar în cazul în care naşterea naturală implică un risc major pentru făt sau pentru mamă. OMS recomandă ca procentul de naşteri prin cezariană să nu depăşească 10-15%. În realitate, potrivit unui raport din 2015, în foarte multe ţări peste 40% dintre naşteri aveau loc prin cezariană.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md