Stiri
„REVOLUŢIA” pregătită de UEFA! Liga Campionilor nu va mai fi la fel: schimbările majore anunţate
Sport
11.04.2019
09:00
2502
Autor: Ziarul National
UEFA plănuieşte o schimbare majoră a formatului Ligii Campionilor, care ar urma să intre în vigoare din 2024.
Potrivit L'Equipe, ideea forului european este ca Liga Campionilorsă aibă patru grupe cu câte opt formaţii fiecare, faţă de opt grupe şi câte patru echipe, aşa cum este în prezent. Primele patru clasate din fiecare grupă vor obţine calificarea în optimile de finală ale competiţiei.
În plus, primele cinci echipe din fiecare grupă vor avea asigurată prezenţa în grupele Champions League în stagiunea viitoare, iar cele care se vor poziţiona pe locul şase şi şapte vor participa la un baraj, cu meciuri directe. Învingătoarea va obţine, de asemenea, prezenţa în următorul sezon din Liga Campionilor, iar pierzătoarea va participa în Europa League.
Astfel, 24 de echipe vor avea asigurată automat prezenţa în următoarea ediţie. Dintre cele patru opt locuri rămase, patru le vor reveni semifinalistelor Europa League din aceeaşi ediţie, iar patru vor merge către campioanele naţionale din anumite ţări, care nu au obţinut calificarea.
Prin această modificare, se va renunţa la retrogradarea echipelor din Liga Campionilor în Europa League. În formatul actual, locul trei din fiecare grupă a Champions League merge în "16"-imile Europa League.
Reforma propusă de UEFA este încă sub formă de proiect, iar forul condus de Aleksander Ceferin va discuta cu cluburile pentru a se stabili modul în care se va desfăşura cea mai importantă competiţie din Europa.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
27.03.2024
10:14
589
Ucraina, Polonia și Georgia, ultimele echipe CALIFICATE la Campionatul European 2024. Georgienii ajung în PREMIERĂ la un turneu final, iar ucrainenii vor juca în aceeași grupă cu România
25.03.2024
16:20
2139
PERFORMANȚĂ // Șase alergători din R. Moldova, inclusiv o elevă de ZECE ani, au parcurs cele mai mari distanțe la ultramaratonul de circa 500 de km dintre Chișinău și București. Participanții au încins o HORĂ în capitala României
25.03.2024
07:45
1001
O nouă MEDALIE pentru R. Moldova pe arena internațională. Judocanul Vadim Ghimboschi, victorii strălucite în Portugalia
21.03.2024
17:59
1073
Ce salariu va avea Mbappe la Real Madrid. Fabrizio Romano a spus ce se întâmplă cu BONUSUL de peste 100 000 000 de euro
20.03.2024
11:28
913
Simona Halep a pierdut primul meci OFICIAL pe care l-a disputat după 18 luni, deși și-a zdrobit adversara în primul set. Campioana din România a anunțat numele noului său ANTRENOR
20.03.2024
08:00
1394
Răsturnare de situație în cazul morții iubitului Arynei Sabalenka. Acesta s-ar fi aruncat de la BALCONUL unui bloc. Ce spune poliția din Miami
19.03.2024
19:30
1215
Partenerul Arynei Sabalenka a DECEDAT la vârsta de 42 de ani. Rușii au dezvăluit cauza morții lui Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei
18.03.2024
16:40
983
„Tricolorii” au ajuns în Antalya, unde urmează să joace cu Macedonia de Nord și naționala exotică din Insulele Cayman. Doar zece jucători au zburat din Chișinău
14.03.2024
08:32
4616
VIDEO // Cel mai mare sportiv din istoria R. Moldova vine din Mingir: ,,Atunci eu mi-am făcut cruce că s-a împlinit visul de a deveni campion olimpic, apogeul carierei. Campion mondial fusesem, iar campion olimpic era pentru toată viața”
11.03.2024
18:59
1571
Simona Halep a plecat spre PRIMUL turneu oficial de la revenire. Sportiva a acceptat wildcard-ul de la Miami Open
Top stiri
29.03.2024
09:13
31
Nicolae Negru // Încă o dată despre unioniștii care nu se pot uni
29.03.2024
08:54
146
Rusia reprezintă principala AMENINȚARE pentru R. Moldova și nu NATO. Ministrul Apărării: „Statutul de NEUTRALITATE al R. Moldova este convenabil doar Rusiei"
29.03.2024
08:30
338
VIDEO // Momentul în care un SU-27 rusesc e DOBORÂT şi se prăbuşeşte, în flăcări, în Marea Neagră. Ruşii spun că nu ştiu ce a provocat catastrofa aviatică
29.03.2024
08:00
292
Greșelile pe care le fac turiștii când merg în vacanțe all-inclusive. Bacșișurile pot face diferența
29.03.2024
07:30
742
Orașul înghițit de troiene la sfârșitul lunii martie 2024. Unde a nins ca în copilărie, e peisaj de iarnă adevărată
28.03.2024
19:00
840
INTERVIU // Zelenski, AVERTISMENT de ultimă oră: „Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO. Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat”
Actualitate
Descoperă
Știri
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă
Mai mult de 100 de puncte de informare au fost deschise în R. Moldova. Cetățenii sunt informați despre „prevederile programului anticriză al lui Ilan Șor”, dar și „programul investițional de 10 miliarde de euro”
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova