‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn 2018 producţia mondială de vin a ajuns la un nivel aproape record

În 2018 producţia mondială de vin a ajuns la un nivel aproape record

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Producţia mondială de vin s-a redresat în 2018, ajungând la un nivel aproape record, deşi consumul a încetat să crească, arată un raport publicat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), scrie Agerpres.

După cel mai scăzut nivel din ultimii 60 de ani în 2017, când producţia a fost afectată de vremea extremă din Europa, inclusiv secetă şi furtuni, pe plan global producţia a crescut cu 17% anul trecut, până la 292,3 milioane de hectolitri. Creşterea a fost condusă de majorarea semnificativă a producţiei în Italia, Franţa şi Spania, trei dintre cei mai mari producători din lume, care au înregistrat anul trecut o producţie cu cel puţin 13% mai ridicată decât media lor pe cinci ani.

Excluzând mustul şi sucul, producţia a crescut şi în emisfera sudică anul trecut, cu un avans de 22,8% în Argentina, la 14,5 milioane de hectolitri, şi de 35,9% în Chile, la 12,9 milioane hectolitri.

OIV estimează că, pe plan global, consumul a fost stabil în 2018 la 246 de milioane de hectolitri, comparativ cu 246,7 milioane de hectolitri în 2017. Uşorul declin ar putea avea legătură cu scăderea producţiei în 2017.

China a înregistrat cel mai semnificativ declin al consumului în rândul principalilor 20 de consumatori de vin din lume, cu o scădere de 6,6%, la 18 milioane de hectolitri. În Marea Britanie, consumul a scăzut cu 3,1%, la 12,3 milioane de hectolitri.

Exportatorii francezi estimează că exporturile de vin şi băuturi alcoolizate către China au scăzut cu 14,4% în 2018, după un avans de 24,5% în urmă cu un an. În schimb, cererea din Rusia a urcat cu 6,9% anul trecut, la 11,9 milioane hectolitri.

‹ adv ›

Comerţul global cu vinuri în funcţie de volum a urcat uşor anul trecut, la 108 milioane de hectolitri, majorarea livrărilor din emisfera sudică compensând livrările mai reduse ale liderilor europeni, estimează OIV. Pe de altă parte, aproape toţi exportatorii europeni au avut în 2018 exporturi mai ridicate în funcţie de valoare, spre deosebire de omologii lor din SUA şi emisfera sudică.

Exporturile globale în funcţie de valoare au crescut cu 1,2% anul trecut, la 31,3 miliarde de euro (35,25 miliarde de dolari), lider fiind Franţa, cu 9,3 miliarde de euro, în creştere cu 2,8% faţă de 2017, arată datele OIV.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›