Șor: Pot să aduc 500 de milioane
Politic 10 aprilie 2019, 19:59 | 2028

Ilan Şor crede că EL ar fi bun pentru funcția de prim-ministru, nu Maia Sandu. Fostul primar de Orhei afirmă că poate să aducă în Republica Moldova 500 de milioane de euro şi chiar mai mult. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul unui briefing la sediul Partidului Şor.

Ilan Şor nu a precizat cine sunt acei cetăţeni şi parteneri, care ar putea să-i dea cu împrumut milioane de euro. În cadrul briefingului, Şor a mai spus că, începând de mâine, 11 aprilie, vor demara lucrările de modernizare a localităților din componenţa celor două circumscripții, în care formațiunea sa a obținut mandate de deputat. Sponsor va fi, ca de obicei, Asociaţia Obştească "Pentru Orhei", despre care Jurnal TV a scris într-o investigaţie anterioară că a apelat la o companie de leasing, care îi aparține deputatului PD Vladimir Andronachi. Precizăm că Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. El se află însă în libertate, întrucât pedeapsa ar urma să fie executată odată cu adoptarea unei sentințe definitive.

Opinia ta contează. Comentează!