image
Sursa foto: jurnal.md

Alexandru Slusari: „Frica socialiștilor față de Plahotniuc a învins și rațiunea lor”

Țara a avut astăzi șansa să înceapă procesul de eliberare, însă socialiștii au ales „să urmeze din nou mișcările păpușarului”, afirmă vicepreședintele Platformei DA, deputatul Alexandru Slusari.

„Pe majoritatea cetățenilor nu-i interesează cine și ce funcție va deține în Parlament sau în Guvern. Pe și mai puțini îi interesează dacă acest regim mafiotic va fi demontat de o majoritate parlamentară oficială sau printr-un vot de conjunctură. Nu NATO duce o politică de genocid în Moldova. Și acest proces nu poate fi oprit prin întoarcerea SIS în subordinea președintelui și nici a declarării limbii ruse drept a doua limbă de stat. Blocul ACUM a fost și este sincer și coerent în acțiunile sale. Am propus foaia de parcurs pentru dezoligarhizarea țării și am așteptat socialiștii nu pentru discuții despre coaliții și nu pentru negocieri „eu ție - tu mie”, ci pentru discutarea publică a acestei foi de parcurs. Funcțiile ne trebuiesc în primul rând pentru realizarea acestei foi de parcurs”, a menționat Slusari.

Totodată, deputatul a menționat că blocul ACUM este gata să-și asume responsabilitatea guvernării chiar și în condițiile numărului insuficient de mandate și cu riscul că în orice moment Guvernul condus de ei ar putea fi demis.

„Se puteau ivi diferite variante de formare a organelor de conducere, cu condiția că există dorința de a elibera țara, nu de a discuta subiecte care divizează societatea sau care nu pot fi realizate în condițiile actualului regim. Pentru noi a fost important să înțelegem astăzi dacă în Parlament există deputați care, în ciuda divergențelor doctrinare, susțin eliberarea țării de mafie, corupție și frică. Anume cu subiectul fricii a început discuția cu noi Dodon, acum două săptămâni, spunând că este imposibil să mai trăim în acest fel. Dar s-a dovedit că se poate. Pentru mine este evident că frica socialiștilor față de Plahotniuc a învins chiar și rațiunea lor. Liderul democraților are mare nevoie de alegeri anticipate după sistemul electoral existent, iar socialiștii, înțelegând cât de dăunător este acest sistem pentru ei personal, sunt gata să meargă la sacrificiu”, a punctat Alexandru Slusari.

„Liderul vostru neoficial vă ordonă să urmați din nou mișcările păpușarului, iar fracțiunea socialistă începe să danseze ascultător, ca de obicei”, a mai adăugat deputatul ACUM.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: