Ce loc va obține Republica Moldova la Eurovision, potrivit prognozelor caselor de pariuri

PE SCURT

Casele de pariuri au prezentat prognozele privind favoriții concursului Eurovision 2019, care se va desfășura la 14, 16 și 18 mai la Tel Aviv.

Potrivit celor mai recente date, șansa cea mai bună de a câștiga competiția o are reprezentantul Olandei – Duncan Lawrence cu melodia Arcade. Al doilea loc va fi luat de interpretul rus Serghei Lazarev, iar al treilea de Luca Hanni din Elveția.

Aceeași sursă mai arată că România se va poziționa pe locul 30, iar Republica Moldova, care este prezentată anul acesta de Anna Odobescu, va ocupa locul 38 din 40.

PE LUNG

Reprezentanta Republicii Moldova, Anna Odobescu, va evolua pe scena de la Tel Aviv în a doua semifinală, la 16 mai, alături de artiști din Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Letonia, România, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.

Precizăm că, în 2017, SunStroke Project, cu piesa „Hey, Mamma!”, a reușit să ocupe locul 3 în finala Eurovision de la Kiev, Ucraina. Acesta este cel mai bun loc obținut de Republica Moldova în concursul Eurovision.

Prima participare a țării noastre la Eurovision a avut loc în 2005.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.