22:55:04 24.04.2024
Stiri

Reacția Partidului „Șor” la decizia CEC care a obligat formațiunea să verse în bugetul de stat 2,09 milioane de lei: „Nemotivată, incorectă, dubioasă”. O va ataca în judecată

Partide/Comunicate 09.04.2019 16:01 Vizualizări1127 Autor: Ziarul National
Reacția Partidului „Șor” la decizia CEC care a obligat formațiunea să verse în bugetul de stat 2,09 milioane de lei: „Nemotivată, incorectă, dubioasă”. O va ataca în judecată


Partidul „Șor” susține că a devenit „din nou obiectul unei atitudini neobiective” din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC), după ce instituția a obligat astăzi formațiunea să verse, în decurs de jumătate de an, 2,09 milioane de lei în bugetul de stat, bani primiți ilegal în calitate de donații în campania electorală parlamentară.

Partidul condus de Ilan Șor califică drept „dubioasă” decizia CEC și spune că o va ataca în judecată.

„Decizia incorectă și nemotivată a CEC de a penaliza formațiunea pentru o presupusă încălcare comisă în timpul campaniei electorale este o încercare de a afecta imaginea Partidului „Șor”, care a înregistrat succes în alegerile parlamentare. Partidul ”ȘOR” consideră inadmisibile astfel de presiuni și califică decizia respectivă nu doar ca un atac la adresa formațiunii politice, dar și o ofensă pentru cei 120 de mii de alegători, care au votat partidul la scrutinul parlamentar”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii conduse de Ilan Șor.

Același partid crede că decizia de astăzi a CEC este „rezultatul provocărilor din partea oponenților noștri politici și electorali”.

Amintim că, potrivit deciziei CEC, acest partid a primit ilegal bani în campania electorală de la mai mulți agenți economici care au avut, în ultimul an, contracte cu statul, lucru interzis de legislație.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md