02:46:31 19.04.2024
Stiri

Postul RTR Moldova, SANCȚIONAT de CCA pentru că nu difuzează produse locale în limba română

Social 09.04.2019 18:00 Vizualizări2005 Autor: Ziarul National
Postul RTR Moldova, SANCȚIONAT de CCA pentru că nu difuzează produse locale în limba română


Postul de televiziune RTR Moldova, care retransmite pe teritoriul Republicii Moldova canalul rusesc RTR, a fost avertizat public de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), pentru că practic nu difuzează emisiuni locale în limba română. Autoritatea audiovizuală a monitorizat postul de televiziune după sesizări depuse de telespectatori, transmite „Radio Chișinău”.

Șefa Direcției Monitorizare TV din cadrul Consiliului Audiovizualului, Victoria Cecan, a menționat că „postul de televiziune RTR a difuzat programe locale în limba română într-un volum procentual 0,10% la 26 februarie procente și 0,9% la 27 februarie, în celelalte zile volumul procentual al programelor locale în limba română a constituit 0%”: „Postul a comis încălcări, care stipulează că furnizorii de servicii media, au obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 80% în limba română”.

Directorul general al RTR Moldova, Evgheni Sergheev, a declarat în ședință că o sesizare anonimă nu este un motiv pentru a monitoriza postul de televiziune. El nu s-a referit și la lipsa produselor mediatice în limba română.

Potrivit noului Cod al serviciilor media audiovizuale, furnizorii privați regionali de servicii media, așa precum este și RTR, sunt obligați să transmită zilnic cel puțin patru ore de produs local pentru fiecare serviciu, iar cel puțin 80 la sută din aceste programe trebuie să fie în limba română.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md