(stop cadru) „Parcă mergi în tanc”. Ruslan Codreanu, despre curțile blocurilor și drumurile din Chișinău

Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, s-a arătat nemulțumit de lucrările Î.M. Regia „EXDRUPO”, care pe timp de ploaie și temperaturi joase își sistează lucrările de reparație a străzilor. De asemenea, edilul a menționat că lucrările de reparație în curțile blocurilor trebuie să fie prioritate pentru întreprindere.

Foto: UNIMEDIA

„Cum se fac lucrări de reparație a drumurilor în țările unde temperaturile sunt joase și plouă deseori? Ei tot așteaptă zilele cu soare? Am impresia că dacă o să așteptați temperaturi favorabile, atunci o să intrăm în toamnă. Trebuie să începeți lucrările în primul rând în curțile de bloc. 90 % dintre ele arată ca după bombardament. Primul lucru care-l face omul, când iese din casă, el dă în groapă. Nu mai ai chef de nimic în acest oraș când mergi ca în tanc”, a declarat Ruslan Codreanu.

În replică, directorul Î.M. Regia „EXDRUPO”, Marcel Zastînceanu a menționat că săptămâna trecută nu s-a putut munci din cauza temperaturilor negative pe timp de noapte.

„În ceea ce privește frezatul, noi putem să începem lucrările, dar putem să avem situații de avariere, deoarece gropile sunt cu apă și nu le vedem”, spune Zastînceanu.

De asemenea, funcționarul a mai adăugat că licitația cu privire la lucrările de reparație a curților de bloc va avea loc pe 17 și 18 aprilie.

Amintim că anul curent vor fi reparate 80 curți de bloc sau circa 400 de adrese din cele 5 sectoare ale capitalei. Pentru acest scop în bugetul municipal au fost prevăzuți cca 20 milioane de lei.

Reabilitarea curților de bloc presupune reparații curente pe o suprafață de cca 60 mii metri pătrați și va consta în lucrări de frezare, plombare și asfaltare a căilor de acces către curți. De asemenea, intervențiile prevăd asfaltarea trotuarelor, înlocuirea bordurilor și ridicarea/aducerea la nivel a capacelor de fontă de la fântânile de vizitare. La necesitate se va face reparație integrală.


Pub