Controalele frontaliere, menținute
Externe 8 aprilie 2019, 14:00 | 1288

Austria a decis să mențină controalele la frontiera cu Ungaria și Slovenia, deși măsura urma să fie anulată începând cu luna viitoare. Ce explicație are Viena, aflați din grupajul de știri externe, pe scurt.

Rămași de câteva săptămâni fără curent electric, apă potabilă și medicamente, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, în Venezuela, și au cerut demisia președintelui Nicolas Maduro. Manifestanții l-au acuzat pe acesta că a sărăcit intenționat populația, exprimându-și susținerea față de liderul opoziției, Juan Guaido, care s-a autoproclamat președinte al țării, în luna ianuarie. Acesta a fost recunoscut deja de 50 de țări.

Sute de imigranți, care și-au pus corturile în apropierea graniței nordice a Greciei, de unde intenționau să călătorească spre nordul Europei, au fost dispersați de forțele de ordine. Polițiștii au folosit gaze lacrimogene, întrucât protestarii, printre care și copii, refuzau să plece, în pofida cererilor oficialilor de a se întoarce în centrele de primire. Zeci de mii de refugiaţi şi imigranţi, în special din Siria, Irak şi Afganistan, se află în Grecia încă de când statul grec şi-a închis graniţele, în 2016.

Austria va menține controalele la frontierele cu vecinele din Uniunea Europeană, Ungaria şi Slovenia, cel puțin până în luna noiembrie. Măsura introdusă în 2015 urma să fie anulată pe 11 mai. Într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene, ministrul austriac de Interne invocă drept motive migrația ilegală și amenințarea latentă a terorismului. La frontierele interne din spaţiul Schengen, din care fac parte 22 de ţări din Uniunea Europeană şi alte patru state vecine, nu sunt efectuate controale permanente. Austria le-a introdus însă în toamna lui 2015, când zeci de mii de migranţi au ajuns în Europa Occidentală, traversând Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Ungaria. 

Opinia ta contează. Comentează!