Un pacient a fost bătut în ambulanță
Social 8 aprilie 2019, 20:43 | 2737

La Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” din Chișinău a fost filmat un caz ieșit din comun. Pacientul, care se afla într-o ambulanță, este bătut cu bâta de către angajații unui serviciu de pază.

Din imaginile publicate pe rețelele de socializare vedem doar paznicii, nu și pacientul. Martorii spun însă că acesta s-ar fi aflat în stare de ebrietate și nu putea să iasă singur din ambulanță. Sunt zăriți doi membri ai echipei de acordare a asistenței medicale, unul dintre care stă la volan, iar celălalt - afară, lângă bărbații, care îl agresează pe pacient. În replică, reprezentanții spitalului spun că pacientul se comporta agresiv. Acesta ar fi lovit medicul, care a venit să-l consulte și din acest motiv a fost chemat agentul de pază al spitalului. Între timp, pacientul a fost consultat de către medicul toxicolog, care l-a trimis spre internare în altă instituție medicală. Administrația spitalului susține că în imagini nu este prezent niciun angajat al spitalului, însă au fost solicitate explicațiile de rigoare de la compania de pază. A fost sesizată și poliția.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie