image
Sursa foto: ria.ru

Constituția Rusiei ar putea fi revizuită

Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a propus revizuirea Constituţiei pentru a spori controlul legislativului asupra activităţii guvernului.

„În viziunea mea, ar fi corect ca Duma să participe măcar la consultările privind nominalizarea membrilor guvernului (...), dar aceasta impune schimbări în Constituţie”, a spus Volodin într-un interviu publicat sâmbătă pe pagina web a parlamentului.

Printre alte modificări, el a sugerat stabilirea unei prevederi care să permită evaluarea activităţii individuale a miniştrilor.

„Este o veste bună. De mult timp guvernul spune că nu poate lucra eficient fără controlul parlamentarilor”, a reacţionat liderul Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov. În opinia sa, „orice putere executivă fără control sfârşeşte furând sau căzând în beţia puterii”.

„Susţinem deplin propunerea. Consider că rolul parlamentului în formarea guvernului trebuie consolidat”, a afirmat la rândul său deputatul membru al partidului Rusia Justă, Mihail Emelianov, care a apreciat că majoritatea parlamentară este cea care ar trebui să propună premierul, notează Agerpres.

Conform actualei Constituţii, preşedintele Rusiei propune Dumei de Stat premierul, iar dacă legislativul respinge propunerea, atunci şeful statului poate să dizolve parlamentul şi să convoace alegeri anticipate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: