Când se trezesc copiii oamenilor gospodari

Satele au un calendar aparte, nu e nici cel Gregorian, nici cel Iulian, e un calendar diferit, specific lor, unul sfânt, care trebuie respectat cu strictețe.
Viața oricărui sat începe primăvara, atunci când se curăță pomii şi via. Urmează semănatul, prima praşă, apoi cea de-a doua, cositul, pregătitul compotului, bătutul fasolelor, gătitul salatelor şi tocănițelor pentru iarnă, culesul poamei şi scursul vinului, alte procese uneori strâns legate de tăiatul porumbului, de săpatul grădinilor, aratul ogoarelor, despicatul lemnelor. Apoi, dacă nu sunt multe animale pe lângă casă, iarna e un fel de tragere de suflet, dar dacă ai oi, capre, vaci, cai, atunci nu mai ai roşu în calendar.

Copilăria şi adolescența mea au fost strâns legate de acest calendar rustic. Dimineața mea de vară începea aşa: „Linișor, dragul mamei, hai scoală, că acuş soarele-i sus şi trebuie de smuls fasolele celea cât mai e rouă”. Din acel moment, ştiam că mai am la dispoziție vreo 20 de minute până la declanșarea alarmei. Peste zece minute se auzea aşa: „Lina, te-am rugat să te trezești. Eu de-acum am dat şi mâncare la pui, şi apă în sticlă am pus. Hai, că-i amiază”. Dar cum să mă duc, dacă somnul ăsta, bată-l vina, era atât de dulce? Jur că încercam să-l înving, dar rezultatul era mereu același.

A treia oară uşa se deschidea de la puterea vocii de profesor școlar, aflat în vacanță, care parcă simțea nevoia să exerseze: „Copchiii oamenilor gospodari demult lucrează pe-afară, dar ai mei aşteaptă să-i bată soarele la fund”. Când mama ajungea să facă trimitere la „soare”, eu eram deja îmbrăcată, spălată și pornită la drum. Dar, sufletul îmi era călcat în picioare de către acei copii de gospodari, pe care mama îi venera în fiecare dimineață și pe care eu îi detestam. Oare chiar nu aveau ei somn? Ce le-am făcut, de se răzbunau într-un asemenea mod zi de zi? Aşa am îndurat mult, mai ales în grăbitele dimineți de vară.

Acum, stau şi îmi amintesc cu nostalgie acele timpuri. Ce aş da să pot întoarce roata vremii înapoi, să mă văd din noi copil, s-o văd pe mama tânară, să ascult despre neobosiţii gospodăraşi de prin sat, să alerg desculță prin roua scaldată în primele raze ale soarelui? Ce aş da…

Evelina Comendant, Irlanda