(doc) Alexei Țurcan va asigura interimatul funcției de arhitect-șef al capitalei. Acum un an a fost reținut de CNA într-un dosar de corupție

După ce luni, 1 aprilie, primarul interimar, Ruslan Codreanu, a anunțat că-l demite din funcție pe arhitectorul-șef al capitalei, Sergiu Borozan, în continuare, atribuțiile acestuia vor fi exercitatate de către Alexei Țurcan.

Foto: UNIMEDIA

O dispoziție în acest sens a fost semnată de către Ruslan Codreanu. Anterior, Țurcan îndeplinea funcția de șef al secției de construcții în zone protejate din cadrul Direcției urbanism și realații funciare.

Funcția de arhitect-șef interimar al capitalei Țurcan o va îndeplini pe o perioadă de 6 luni sau până la organizarea concursului la funcția respectivă.

Acum un an, Alexei Țurcan a fost reținut de către ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar de corupție. Potrivit ZdG, acesta era bănuit că, împreună cu alți angajați ai Primăriei, ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia facilita perfectarea actelor pentru diferite tipuri de construcții din Chișinău

Pentru aceste servicii, solciitanții de acte ar fi achitat sume importante de bani unor intermediari, care, la rândul lor, transmiteau o parte din bani funcționarilor din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare.


Pub