ANI: Directorul Grădinii Zoologice, în conflict de interese

Directorul Întreprinderii Municipale „Grădina Zoologică” a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, ca urmare a luării mai multor decizii în privința soției sale, angajate în cadrul întreprinderii pe care acesta o gestionează. Cel puțin, aceasta se arată într-un comunicat al ANI.

Foto: blog-p.ru

În cadrul controlului s-a stabilit că dl Alexei Hanțațuc a semnat, pe parcursul anilor 2017-2018, 26 de note informative și 31 de ordine cu privire la acordarea premiilor, suplimentelor, cumulurilor, ajutoarelor materiale și concediilor de diferite tipuri în privința soției sale, ce deținea funcția de șef al Secției păstrare și pregătire a hranei în cadrul Grădinii Zoologice.

Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale și anume:

  • Nu a informat organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soției.
  • Nu s-a abținut de la semnarea actelor administrative, de la rezolvarea cererilor/ notelor informative și, respectiv, nu a soluționat aceste conflictele de interese, rezultate din relația cu soția.

După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința dlui Hanțațuc, care este pasibil de contestare în instanța de contecios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.


Pub