Image-Description
Doi cetățeni ruși riscă să fie condamnați în Moldova pentru organizarea migrației ilegale
Social 5 aprilie 2019, 11:00 | 1060

Doi cetățeni ai Federației Ruse vor compărea pe banca acuzaților, în Republica Moldova, pentru organizarea migrației ilegale. Dosarul de învinuire a fost trimis în judecată.

Potrivit Procuraturii Generale, cei doi au primit de la șase cetățeni ai Uzbekistanului 30 de mii de dolari SUA pentru a-i ajuta să ajungă ilegal în Statele Unite ale Americii.

Bărbații își camuflau acțiunile ilegale prin acordarea de servicii turistice. În noiembrie 2018, inculpații au organizat, în baza pașapoartelor ruse false, tranzitarea ilegală a teritoriului Georgiei și Turciei pentru cei șase cetățeni ai Uzbekistanului, trei din care erau minori.

Aceștia au fost reținuți în timpul controlului pe Aeroportul Internațional Chișinău, în momentul în care urmau să intre în Republica Moldova.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi cetățeni ruși riscă până la cinci ani de închisoare, dar și achitarea cheltuielilor judiciare evaluate la circa 45 de mii de lei.

Opinia ta contează. Comentează!