23:41:14 23.04.2024
Stiri

Ţara care introduce aplicarea pedepsei cu moartea pentru persoanele homosexuale

Știri 04.04.2019 08:31 Vizualizări1221 Autor: Ziarul National


Ţara care introduce aplicarea pedepsei cu moartea pentru persoanele homosexuale Mediafax

Statul asiatic Brunei va introduce miercuri legea privind aplicarea pedepsei cu moartea prin lapidare pentru persoanele homosexuale, mişcare condamnată de comunitatea internaţională, relatează site-ul postului BBC.

Pe lângă legea privind lapidarea homosexualilor, Brunei va adopta un pachet de legi pentru mai multe tipuri de infracţiuni, inclusiv pedepsirea hoţilor prin amputarea mâinilor.

Într-o declaraţie publică, făcută miercuri, sultanul din Brunei a făcut apel la implementarea unor "valori islamice mai puternice".

„Vreau să văd că valorile islamice devin mai puternice în această ţară", a declarat sultanul Hassanal Bolkiah, fără a menţiona noile legi.

Sub noua lege, indivizii vor fi pedepsiţi pentru homosexualitate doar dacă vor mărturisi, sau dacă vor exista cel puţin patru martori.

Homosexualitatea era deja ilegală în Brunei şi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare.

Statele Unite au criticat marţi decizia adoptarea legilor islamice care permit pedeapsa cu moartea prin lapidare pentru adulter şi homosexualitate şi a cerut ratificarea şi implementarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Torturii.

„Decizia statului Brunei de a implementa faza a doua şi a treia din Codul Penal Sharia, precum şi penalităţile asociate, este împotriva drepturilor internaţionale ale omului, prin încurajarea torturii şi a altor pedepse inumane sau tratamente degradante", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Robert Palladino.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md