La Comrat va fi lansat un centru pentru femeile abuzate și pentru persoanele cu dizabilităţi

Centrul din UTA Gagauz-Yeri, destinat femeilor care suferă din cauza violenţei, va fi accesibil şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Instituţia va avea un design universal, adaptat la necesităţile tuturor beneficiarilor, şi va fi dată în folosinţă până la finele anului curent. Centrul va fi deschis în baza unei colaborări dintre Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi administraţia de la Comrat.

Foto: md.undp.org

„Viitorul centru va putea adăposti concomitent până la şase femei cu copii, pentru o perioadă de până la şase luni. Echipa serviciului social va facilita rezolvarea problemelor cu care se confruntă femeile şi va contribui la reintegrarea acestora în comunitate. Astfel, centrul va oferi asistenţă psihologică, socială şi juridică. În caz de necesitate, femeile vor fi ajutate să acceseze și alte servicii publice, cum ar fi cele medicale”, susţine Vitalie Frecăuţeanu, coordonator de proiect la PNUD, potrivit md.undp.org.

La rândul său, Olesea Tanasoglo, viceguvernator al autonomiei găgăuze, a afirmat că acest serviciu este o necesitate pentru regiune. „În multe localităţi activează deja echipe multidisciplinare care au sarcina să prevină violenţa în familie. Calitatea acestor intervenţii însă se va îmbunătăţi considerabil, datorită centrului social, unde fiecare femeie se va putea simţi în siguranţă”, a spus Olesea Tanasoglo.

Pentru a afla păreri privind proiectarea şi amenajarea viitorului centru, iniţiatorii programului au organizat recent un exerciţiu numit "user safari". Acesta permite implementarea principiului de design universal, accesibil pentru toţi beneficiarii. La exerciţiu au participat specialişti în protecţia socială, psihologi, reprezentanţi ai companiei de construcţie.

Potrivit psihologului Lilia Gorceag, adăpostul pentru eventuale victime ale violenței va contribui la soluţionarea mai multor probleme. „Aici femeile vor avea nu doar un loc de dormit, haine de schimb şi hrană, dar vor fi ajutate să depăşească situaţia de criză şi să se reintegreze din punct de vedere social”, a precizat Lilia Gorceag.

Iniţiativa de deschidere a unui centru social destinat femeilor care au fost abuzate se înscrie în proiectul „Combaterea violenței împotriva femeilor în Republica Moldova: explorând și învățând din soluțiile locale”, implementat în perioada 2018-2020 de PNUD cu sprijinul Republicii Coreea.

Pentru amenajarea centrului de găzduire, PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, va aloca finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Pentru suplimentarea bugetului centrului a fost lansată o campanie de colectare de fonduri, prin intermediul platformei sprijina.md.

În Moldova, potrivit Studiului cu privire la violența împotriva femeilor elaborat de Biroul Național de Statistică în 2011, 7 din 10 femei din zonele rurale și 6 din 10 femei cu vârstă cuprinsă între 25-44 ani au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului lor pe parcursul vieții. Mai mult de jumătate din toate femeile din Moldova au fost victime ale violenței psihologice. Două din cinci femei au fost agresate fizic cel puțin o dată, iar una din cinci femei adulte (35-39 ani) a fost supusă hărțuirii sexuale (fiecare a doua victimă a fost agresată repetat).


Pub