(studiu) O oră pe săptămână de mers pe jos în ritm vioi poate ajuta la prevenirea dizabilităţii în cazul persoanelor vârstnice

Cel puţin o oră pe săptămână de mers pe jos în ritm vioi poate ajuta la prevenirea dizabilităţii în cazul persoanelor vârstnice afectate de artrită, dureri şi rigiditate în zona genunchilor, şoldurilor ori gleznelor, conform unui studiu recent realizat de Facultatea de Medicină a Universităţii Northwestern din SUA.

Foto: HealthSeed

O oră pe săptămână de activitate fizică moderată sau viguroasă îi poate ajuta pe adulţii în vârstă să îşi menţină capacitatea de a efectua în bune condiţii sarcini zilnice precum îmbrăcatul sau traversarea străzii înainte de schimbarea culorii verzi a semaforului pentru pietoni, scrie Agerpres.

O oră pe săptămână de exerciţii fizice a redus cu 85% riscul de dizabilitate şi cu aproape 45% pe cel al reducerii mobilităţii în efectuarea sarcinilor zilnice, conform studiului publicat în American Journal of Preventive Medicine.

Cercetătorii au analizat date prelevate de la peste 1.500 de adulţi incluşi în programul naţional privind osteoartrita din Baltimore, Pittsburgh, Columbus şi Pawtucket (Rhode Island). Adulţii studiaţi manifestau dureri sau rigiditate la nivelul încheieturilor de la extremităţi, cauzate de osteoartrită, însă nu prezentau dizabilitate la momentul înscrierii pentru studiu. Activitatea fizică a fost monitorizată cu ajutorul accelerometrelor.

După patru ani de cercetare, persoanele care nu au atins pragul minim de exerciţii fizice au prezentat un risc de opt ori mai ridicat de dizabilitate şi de aproape două ori mai mare de reducere a mobilităţii în timpul efectuării sarcinilor zilnice în comparaţie cu subiecţii care au depăşit acest prag.


Pub