Reacția companiei Johnson & Johnson după ce a fost acuzată că vinde șampoane cu azbest

Compania Johnson & Johnson a transmis într-un comunicat, pentru Digi24, că produsele lor sunt sigure și „în deplină conformitate cu cerințele și standardele reglementare în India”.Nu acceptăm rezultatele intermediare care ne-au fost comunicate şi potrivit cărora eşantioanele menţionate „conţin ingrediente dăunătoare”, informează repezentanții Johnson & Johnson. Autorităţile indiene anunţau marți că au găsit ingrediente dăunătoare în mostrele prelevate din două loturi ale șampoanelor pentru bebeluși.

Foto: simbol

Autorităţile din India anunţau marți că au găsit ingrediente formaldehidă şi azbest, ambele cancerigene, în șampoanele pentru bebeluși. Rezultatele testelor au fost însă respinse de producătorul american.

„Dorim să afirmăm, în mod clar, faptul că produsele noastre sunt sigure şi procesul nostru de asigurare a calităţii este printre cele mai riguroase din întreaga lume şi în conformitate sau peste standardele de siguranţă impuse de fiecare ţară în care produsele noastre sunt comercializate.

Compania Johnson & Johnson este în deplină conformitate cu cerinţele şi standardele de reglementare care sunt în vigoare în India în ceea ce priveşte producţia şi testarea tuturor produselor noastre.

La începutul acestui an, reprezentanţii Centrului de Control a Medicamentelor din Jaipur, Rajastan au prelevat şi au testat eşantioane din şamponul Johnson’s Baby cu deplina noastră cooperare pe durata acestei activităţi.

Nu acceptăm rezultatele intermediare care ne-au fost comunicate şi potrivit cărora eşantioanele menţionate „conţin ingrediente dăunătoare – testate pozitiv pentru formaldehidă”.

Reprezentanţii guvernului nu au prezentat metodele de testare, sau alte concluzii de ordin cantitativ. Acest aspect este îngrijorător în condiţiile în care nu există o metodă de testare recomandată sau solicitată pentru a testa prezenţa formaldehidei în şampon potrivit standardelor în vigoare.

Compania noastră a confirmat autorităţilor din India faptul că formaldehida nu este prezentă ca ingredient în şamponul nostru, respectiv şamponul Johnson’s Baby nu conţine niciun ingredient care în timp să poată elibera treptat formaldehidă.

Produsele noastre pot fi utilizate în siguranţă şi respectă toate standardele în vigoare potrivit Actului D&C şi reglementărilor D&C.

Rezultatele Centrului de Control a Medicamentelor din Jaipur, Rajastan nu menţionează faptul că respectivele mostre conţin azbest aşa cum a fost relatat de către postul de televiziune Digi 24 pe data de 2 aprilie, 2019, în cadrul grupajului de ştiri matinale.

Am contestat rezultatele intermediare ale analizei realizate de Guvern despre care considerăm că au la bază metode de testare necunoscute. În urma procesului corespunzător în temeiul legii, cererea înaintată autorității relevante este în aşteptare în vederea retestării eșantioanelor în cadrul Centrului de Control a Medicamentelor”, a transmis compania Johnson and Johnson.

Johnson & Johnson a anunțat la sfârşitul lunii februarie reluarea producţiei de pudră de talc, după ce testele făcute de autorităţi au constatat că nu conţine azbest.

În scandalul pudrei de talc, compania îi va plăti daune de de 29 de miloane de dolari unei americance care s-a îmbolnăvit de cancer, scrie digi24.ro


Pub