Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Deconectarea sau reglarea agentului termic direct la bloc

   2090

Primăria municipiului Chişinău informează că cetățenii care locuiesc la bloc și declară că e prea cald în apartamente, pot solicita reglarea sau deconectarea căldurii direct la bloc, printr-o cerere în acest sens către gestionarul fondului locativ. De asemenea, solicitarea trebuie să fie susținută de majoritatea locatarilor.

Dispoziția privind încheierea sezonului termic va fi emisă mai târziu, atunci când condițiile meteo vor permite acest lucru, reieșind din prevederile legislației în vigoare.

Totodată precizăm că instituţiile medicale, sociale şi cele de învăţământ (școli, grădinițe) mai rămân conectate la sursa de agent termic, de vreme ce pe timp de noapte, valorile termice se mențin la limite scăzute.