image
Sursa foto: libertatea.ro

Doi americani au stat 42 de ani pe nedrept în închisoare; Gestul pe care l-au făcut după ce au fost eliberați

Hubert Nathan Myers, un bărbat din statul american Florida, a sărutat pământul în momentul în care el și unchiul său au fost eliberați din închisoare, după 42 de ani. Instanța a anulat pedepsele celor doi bărbați care au fost condamnați la închisoare pe viață, din greșeală, pentru o faptă pe care aceștia nu o săvârșiseră niciodată.

În mai 1976, Hubert Nathan Myers avea 18 ani. Împreună cu unchiul său, Clifford Williams Jr (34 de ani), participase la o petrecere în orașul Jacksonville din Florida, iar într-un apartament din zonă două femei fuseseră împușcate.

Una dintre victime a murit. Potrivit CNN, cei doi bărbați au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare pe viață. După ce au stat 42 de ani în spatele gratiilor, Myers și unchiul său au fost eliberați deoarece pedepsele lor au fost anulate de instanță.

Williams și Myers s-au îmbrățișat, înainte de a-și revedea rudele care au venit să-i susțină în sala de judecată. În momentul în care a respirat aerul libertății, Myers a sărutat pământul, scrie libertatea.ro.

„Sunt emoționat deoarece că mă simt ca și cum aș fi în continuare închis. După ce voi fi din nou împreună cu familia mea, cred că totul va fi bine”, a spus bărbatul. 

„Sunt aproape 43 de ani din viața mea pe care nu îi pot primi înapoi (…), dar mă voi bucura de libertate și de familia mea”, a adăugat el. Victima care au supraviețuit atacului armat le-a spus polițiștilor că Williams și Myers și-au golit încărcătoarele armelor la piciorul patului în care dormea împreună cu femeia ce fusese ucisă.

Probele procurorilor au arătat, însă, că gloanțele au fost trase din exteriorul clădirii, din aceeași armă. Cu toate acestea, Williams și Myers au fost condamnați pentru omor și tentativă de omor. Avocații acestora nu au prezentat probe sau martori în instanță, deși oamenii, care au participat la aceeași petrecere cu cei doi bărbați, au spus că s-au auzit focuri de armă toată noaptea.

Cei doi bărbați au susținut întotdeauna că sunt nevinovați pe parcursul procesului și de-a lungul celor 42 de ani pe care i-au petrecut în închisoare. Soarta lor s-a schimbat după ce au adresat petiții unei instituții responsabile cu revizuirea integrității condamnărilor, care a fost înființată în 2017.

Atunci, anchetatorii au descoperit că un alt bărbat a mărturisit că el a comis crimele și că i-a părut rău că Williams și Myers au fost trimiși la închisoare. Respectivul bărbat a murit în 1994, notează sursa citată.

Reprezentanții instituției au stabilit că Williams care are acum 76 de ani și Myers (61 de ani) au fost condamnați din greșeală pentru uciderea lui Jeanette Williams și pentru că ar fi încercat să o omoare pe Nina Marshall. Potrivit sursei citate, Marshall a murit în 2001.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: