Minciuna a devenit o mare nenorocire opusă a adevărului nostru. A minţi presupune în general a spune ceva fals unei persoane care are dreptul să cunoască adevărul, şi aceasta cu scopul de a înşela sau de a provoca daune fie acelei persoane, fie altcuiva.
Ideea e că acest fenomen numit de unii „o modalitate de apărare” a început să conducă o lume întreagă prin care majoritatea își văd rostul vieții. O minciună nu este neapărat verbală. Ea se poate manifesta şi sub forma unor acţiuni, cu alte cuvinte, o persoană ar putea trăi în minciună zilnic fără să cunoască adevărul absolut.
Cu prilejul „Zilei Umorului”, care este sărbătorită la 1 aprilie, echipa #diez a intervievat mai mulți tineri, pentru a cunoaște ce înseamnă pentru fiecare acest fenomen, cât de des o fac și cum aceștia își mințeau părinții pentru a beneficia de unele lucruri.
„Acest fenomen pentru mine este ca și cum trădarea și nerespectul față de lume. Dacă tu îți respecți personalitatea ta, te vor respecta și cei din jur, dacă tu încerci să minți, te vor minți și alții, legea atracției este foarte puternică și este capabilă să atragă acelea-și lucruri, oameni sau fapte. Faza cu minciuna nu a fost niciodată la părinți, am fost educată în felul că tot ce vreau să fac, să le cer permisiunea și decât să-mi refuze aceste dorințe, ei au preferat să-mi ofere această permisiune de mică ca să pot da și cu „nasul în garduri” câteodată ca să mă învăț minte, apoi până la ceva timp am încetat să fac astfel de prostii”, Mihaela Vasilachi, 21 ani.
„Fenomenul „a minți” este o stare de moment pe care o avem fiecare dintre noi, folosim această schemă pentru a ne satisface nevoile personale, dar acest gest poate duce la consecințe care pot influența negativ asupra noastră și a celor care ne înconjoară. Acest lucru e la noi în sânge, o facem încă de mici copii dacă e să privim puțin în trecut îți amintești că nenumărate ori ne mințeam părinții, născoceam nenumărate minciuni pe care dacă sincer singuri nu le credeam. Și acum țin minte cea mai răspândită minciună când eu și prietenul meu spune-am părinților că rămâne-am unul la altul acasă dar de fapt merge-am în club sau altă petrecere pe noapte”, Ion Gașper, 22 ani.
„Dacă eu mințeam, pur și simplu consideram că acea persoană nu trebuie să cunoască adevărul, dar dacă cineva încearcă să mă mintă pe mine, eu foarte repede mă supăr, așa gen de om sunt eu, poate greșesc singură și nu prea îmi dau seama, uneori chiar pierd relațiile cu aceste persoane. Ceea ce ține, de părinți, întotdeauna trebuia să-i mint, din cauză că erau prea stricți cu mine, mai ales în legătura cu ora târzie pe care dacă o întârziam, pe scări până la ușă, îmi imaginam ce motiv să le zic, pentru a nu face multă zarvă. Cel mai atent lucru este să ținem cont în ce momente mințim, pentru că din cauza unor mici minciuni, uneori poți pierde oameni cu o valoare deosebit de mare”, Victoria Musienco, 22 ani,
„A minți nu este altceva decât un gen de autoapărare a fiecărei persoane în cazurile când persoana nu vrea să îi fi fost aflat un secret sau o întâmplare din viața acestuia, uneori mințim fără să ne dorim, nu este o boală, ci un instinct. Când eram în vârsta de adolescent, cei mai mult mințiți erau părinții, era ca un fel de joc în care îmi era frică să pierd, prima țigară, prima bere, ca la toți. Dacă eram prins, mințeam că nu eu am fumat, dar prietenii, am băut doar două gâturi, sunt doar câteva dintre motive, toți am trecut prin asta”, Cristian Munteanu, 22 ani.
„Cred că fiecare dintre noi a trecut prin perioada când ni se părea că putem face orice și orice mică minciună nu aduce consecințe. Am avut momente de mică că puteam să mint părinții ca să stau mai mult timp cu prietenii (schimbând ora la ceas sau la telefon, cu gândul că nu e vina mea, dar că ora era una anumită) sau să ies să mă distrez, însă aceste situații au fost rare în viața mea. Acum că sunt deja matură și văd lucrurile diferit, prefer să nu mint, pentru că sunt persoana care apreciază sinceritatea și o aștept la fel din partea persoanelor care îmi sunt dragi. Nu susțin persoanele care nu vorbesc despre unele situații doar din frică sau din vinovăție, dar din contra o să susțin oamenii care au avut curaj să se deschidă, să fie sinceri cu ceilalți și în primul rând cu ei însuși. Cred că în viața noastră orice se întoarce înapoi (legea boomerangului funcțioanează), de aceea trebuie să trăim cu sufletul împăcat, dar nu cu minciuna înăuntru care ne va măcina mult timp înainte”, Elnara Atamaliev, 23 ani.
„Când nu aveam vârsta de 18 ani, și când ajungeam la capitolul ieșiri afară până târziu cu prietenii, era un pic dificilă situația, mama fiind severă și strictă la capitolul dat, mai niciodată nu îmi permitea să stau afară până târziu sau cu atât mai mult să plec la un club de noapte. Dorința de a ieși afară sau de a mă duce la un club de noapte fiind extrem de mare,eu eram nevoit să alcătuiesc fel de fel de povești pentru mama ca ea să îmi dea voie să ies din casă. Eu, având un prieten bun, și mai mereu fiind singur acasă, rămâneam la el pe noapte, însă mamei îi spuneam că plec la tata să dorm, dar tatăl nici nu era la curent de asta, mama la sunat pe tata, și la întrebat de mine, la care tatăl, a spus ca eu nici măcar nu am fost la el. Uite așa am pățit eu cu minciuna. Morala? Oricât ai spune minciuni, adevarul iese la iveală”, Sandu Garbur, 22 ani.
„Mereu am avut o atitudine negativă față de minciună. Am fost educată să percep acest fenomen ca pe un viciu, însă în anumite circumstanțe el ne poate salva. Unele minciuni, care au un scop nobil, pot fi utilizate. De exemplu, minciunile spuse în copilărie părinților erau nevinovate. Mințeam că nu știu cine a mâncat ciocolatele sau că această cană nu eu am stricat-o. De asemenea, ca fiecare copil am mințit despre notele primite sau despre timpul petrecut la joacă. În prezent, îmi permit să mint pentru a nu indispune pe cineva. De exemplu dacă o persoană mă întreabă ce părere am despre ținuta sa, mereu voi spune că îmi place, chiar dacă nu este așa. În concluzie, pot afirma că utilizată corect, minciuna poate avea un efect benefic, dar niciodată nu trebuie să exageram cu ea sau să o folosim într-un scop negativ”, Doina Buruiana, 20 ani.
Autor: Stanislav Bîrcă
