image
Sursa foto: Stirileprotv.ro

„Noapte albă în Piaţa Universităţii“ din București: Proteste anunţate sâmbătă faţă coaliţia PSD-ALDE

Mai multe proteste faţă de coaliţia PSD-ALDE şi faţă de intenţia modificării legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă sunt anunţate, sâmbătă, protestatarii reclamând încălcarea regulilor statului de drept şi slăbirea justiţiei, scrie Adevarul.ro.

În Piaţa Universităţii, manifestanţii intenţionează să facă o noapte albă, pregătindu-se cu corturi şi saci de dormit. Totodată, participanţii la proteste vor să facă un lanţ uman de la Universitate până la sediul DNA, arătându-şi susţinerea faţă de Laura Codruţa Kovesi.

Pe reţelele de socializare au fost anunţate mai multe evenimente pentru sâmbătă seară, în Piaţa Universităţii.

”Ne strângem în Piaţa Universităţii şi nu mai plecăm până ce coaliţia PSD-ALDE nu pleacă! Aducem în Piaţă tot ce e nevoie pentru o campare mai lungă: saci de dormit, corturi, steaguri, instrumente muzicale etc”, au transmis organizatorii evenimentului intitulat ”Noapte albă în Piaţa Universităţii #rezistăm”.

Aceştia îşi explică decizia de a protesta prin ”pericolul iminent de OUG pe Codul Penal, pericolul iminent de OUG pe Codul de Procedură Penală, pericolul iminent de OUG pe Completurile de 5 judecători, punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi, fosta şefă DNA - drept măsură de intimidare şi reducere a notorietăţii pentru a se opri numirea acesteia în funcţia de procuror-şef european la Parchetul European”. Pe o altă pagină de Facebook, alte câteva sute de persoane şi-au anunţat intenţia de a participa la un protest ”împotriva domniei clanului Dragnea”.

”Hoţia, prostia, corupţia şi incompetenţa acestor indivizi care au ajuns la putere doar pentru a pune pe butuci statul de drept şi a-şi scăpa pielea de rigorile legii împing ţara către un dezastru greu de reparat. Au câştigat alegerile prin vot democratic în baza unor promisiuni electorale false, după mai bine de 2 ani de asalt continuu împotriva statului de drept considerăm că şi-au pierdut legitimitatea. Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor este un infractor dovedit. Nu mai poate fi la conducerea acestei instituţii unde se modifică legi pe bandă rulantă. Este inadmisibil ca un infractor să poată modifica legile Justiţiei şi Codurile Penale”, au transmis organizatorii.

Aceştia anunţă că se vor afla în Piaţa Universităţii, începând cu ora 18.00.

De asemenea, este anunţat un lanţ uman, de la Universitate la sediul DNA.

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul aducerii în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă. Ea nu are voie să părăsească ţara fără aprobare, să discute cu presa despre dosar şi nici să lucreze la Parchetul General.

Laura Codruţa Kovesi a declarat, vineri, că se încearcă prin orice mijloace oprirea sa de a ocupa funcţia de procuror-şef european pentru care candidează.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: