Ora Pământului 2019: Republica Moldova, alături de peste 180 de țări, va stinge în această seară lumina pentru o oră

Oameni din peste 180 de țări și teritorii vor deconecta astăzi, pentru o oră, lumina. La această acțiune, numită Ora Pământului, va participa și Republica Moldova.

Foto: giurgiu-net.ro

Evenimentul are loc pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii şi guverne să acţioneze pentru a stopa declinul biodiversităţii.

În țara noastră, la Chișinău, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), va organiza, în acest sens, un eveniment public, cu începere de la ora 19.00, în scuarul de pe Strada Pietonală. De asemenea în mai multe orașe din țară vor fi organizate asemenea acțiuni.

Cei prezenți vor fi informați despre inițiativa globală de mediu, despre importanța atenuării fenomenului schimbărilor climatice și protecției mediului, iar în intervalul de timp între ora 20.30 - 21.30, când vor fi deconectate luminile din perimetrul străzii pietonale, vor asculta muzică relaxantă de chitară, un colaj de muzică la acordeon, vor urmări un spectacol de foc, precum și vor admira Orchestra „Model” a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne.

Un eveniment simbolic, prin care autoritățile își propun să încurajeze oamenii să economisească energia electrică pe parcursul întregului an, în semn de grijă față de mediul înconjurător.

Și Guvernul a anunțat că va deconecta energia electrică timp de o oră.

Menționăm că din anul 2007, la inițiativa Fondului Mondial pentru Natură (WWF), anual, în ultima sâmbătă din luna martie, în intervalul orelor 20.30-21.30 prin stingerea luminilor, este marcată „Ora Pământului”.


Pub