Sondaj europarlamentare: PPE va fi cel mai mare grup, după alegerile din mai

Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) va rămâne cel mai mare grup în Parlamentul European după alegerile de la sfârşitul lunii mai. Rezultatele au fost obținute de legislativul european, care arată o creştere a numărului de mandate pentru conservatori faţă de ancheta din urmă cu o lună, transmite Reuters.

Foto: UNIMEDIA

PPE, din care face parte Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, ar urma să obţină 188 de locuri, reprezentând aproape 27% din numărul total de 705 mandate din viitoarea legislatură, indică proiecţia realizată pe baza sondajelor întreprinse la nivel naţional, mai puţin în Marea Britanie, potrivit Agerpres.

Faţă de proiecţia de luna trecută, PPE ar obţine şapte mandate în plus.

În prezent, popularii europeni deţin 29% din numărul total de locuri din PE.

Socialiştii, al doilea grup din Parlamentul European, au crescut şi ei de la 19% la 20% faţă de luna trecută, dar rămân sub cele 25 de procente din actualul legislativ european.

Extrema dreapta îşi continuă ascensiunea, anunţându-se al patrulea grup din viitorul Parlamentul European, după liberali, care au pierdut teren în cea mai recentă proiecţie.

La nivel naţional, alianţa germană CDU-CSU va obţine cele mai multe mandate, 33, dar numai cu puţine înaintea Ligii, partidul de extremă dreapta aflat la guvernare în Italia.

Cele 27 de mandate cu care este creditată Liga sunt un indiciu al modului în care alegerile din mai vor reflecta o consolidare a sentimentelor naţionaliste în detrimentul mişcărilor proeuropene tradiţionale.

Deşi partidele tradiţionale ar urma să-şi păstreze o dominaţie care să le permită continuarea unei largi coaliţii centriste majoritare, care a sprijinit legislaţia propusă de executivul european, câştigurile electorale ale partidelor eurosceptice ar putea introduce mai multă incertitudine politică, notează Reuters.


Pub