Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Ambasadorul SUA în R.Moldova, Derek J.Hogan. Subiectele discutate

PE SCURT

În aprilie, la Chișinău va sosi o misiune a oamenilor de afaceri americani, interesați să investească în special în domeniile industriei, agriculturii, tehnologiei informației și comunicațiilor și turismului.

Totodată, la finele lunii aprilie, Republica Moldova va fi vizitată și de o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii.

Despre aceasta s-a discutat astăzi în cadrul unei întrevederi a premierului Pavel Filip cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Derek J. Hogan.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Pavel Filip a menționat că Republica Moldova acordă o atenție deosebită cooperării bilaterale, iar SUA este un partener strategic al țării noastre.

Interlocutorii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind situația post-electorală din Republica Moldova, menționând că partidele care au acces în Parlament trebuie să dea dovadă de maturitate politică și să conlucreze pentru formarea într-un mod cât mai transparent a Guvernului, care să aibă în prim plan interesul cetățenilor.

Pavel Filip și Derek J. Hogan au discutat și despre continuarea programului cu FMI, implementarea reformei administrației publice locale și extinderea colaborării comercial-economice dintre părți.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.