image
Sursa foto: border.gov.md

Un angajat al Poliţiei de Frontieră, reţinut în dosarul maşinilor cu numere de înmatriculare străine

Un angajat al Poliţiei de Frontieră a fost reţinut de către ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul cauzei penale ce vizezază trucarea bazei de date a Serviciului Vamal.

Bărbatul este suspectat că ar fi pretins şi primit 800 de euro de la un şofer pentru a introduce în baza de date a Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră informaţii precum că două automobile cu numere de înmatriculare străine ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova. Asta în condiţiile în care automobilele de model BMW şi Mazda au fost dezmembrate în ţară şi vândute la piese.

În prezent, ofiţerul Poliţiei de Frontieră este cercetat pentru corupere pasivă şi riscă până la 10 ani de închisoare, în cazul în care va fi găsit vinovat.

Amintim că, acum o săptămână, CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat mai multe percheziţii în cadrul unor dosare, pornite pe faptul coruperii pasive şi traficului de influenţă, comise de către angajaţi ai Serviciului Vamal şi persoane intermediare. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost reţinute şase persoane, cinci dintre care au fost arestate. Acestea sunt învinuite de trucarea bazei de date a Serviciului Vamal, prin introducerea unor informaţii false cu privire la autoturismele cu numere de înmatriculare străine. Prin acţiunile lor, învinuiţii ar fi prejudiciat bugetul de stat, dat fiind faptul că taxele şi amenzile, prevăzute de lege, nu au fost achitate de către proprietarii automobilelor menţionate.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Nord al Procuraturii anticorupţie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: