Laura Codruța Kovesi ar fi fost pusă sub control judiciar și ar avea interdicția de a părăsi România

Laura Codruța Kovesi ar fi fost pusă sub control judiciar și ar avea calitatea de inculpat, potrivit unor surse citate de Hotnews. De asemenea ar avea și interdicția de a părăsi țara.

Foto: Mediafax.ro

La ieșire, Laura Codruța Kovesi le-a spus jurnaliștilor că procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și nu poate spune nimic nici măcar despre dosarul pentru care a fost chemată. „Nu am voie să spun nimic, este o măsură de a-mi închide gura”, a declarat fosta șefă a DNA.

„După toate evenimentele din această săptămână, dvs deja știti: luni am fost la Înalta Curte, marți la altă instituție, miercuri la o altă institiuție pentru două acţiuni disciplinare, azi am fost aici. Face parte din campania de hărțuire cu care m-am obișnuit și bănuiesc că și dvs.”, le-a spus ziariștilor fosta șefă a DNA.

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată din nou astăzi la Secţia Specială pentru anchetarea magistraţilor. Este a doua oară când procurorii o pun să dea explicaţii în dosarul în care este acuzată de Sebastian Ghiţă că i-a cerut bani ca să îl aducă în ţară pe omul de afaceri Nicolae Popa. Kovesi a spus la începutul investigaţiei că acestea sunt doar fabulaţii, iar joi a păstrat tăcerea în faţa reporterilor.

Laura Codruța Kovesi este urmărită penal în două dosare instrumentate de controversata secție de anchetare a infracțiunilor din justiție, înființată odată cu modificările la legile justiției și susținută de PSD-ALDE și de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Într-unul dintre dosare, Kovesi este cercetată pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiţă, care a susținut că i-a dat bani lui Kovesi pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susține că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit în 2011, când era procuror general, suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea din Indonezia a omului de afaceri Nicolae Popa.

În cel de-al doilea dosar, Laura Codruța Kovesi este acuzată, printre altele, că ar fi determinat un procuror-șef de secție să confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise în judecată cinci persoane și este urmărită penal pentru constituire de grup infracțional organizat și pentru cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii.

Potrivit unor surse judiciare, procurorul șef de secție pe care l-ar fi determinat Laura Codruța Kovesi să confirme rechizitoriul nelegal și netemeinic și să trimită astfel în judecată cinci persoane este Gheorghe Popovici, fost procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din Direcție, iar printre cei trimiși în judecată se află și omul de afaceri Sebastian Ghiță.


Pub