(video) Noul Hyundai Sonata Turbo vine cu 180 de CP, iar Sonata Hybrid cu un panou solar în acoperiş

Şi Hyundai are câteva premiere la Salonul Auto de la Seul, dacă tot se desfăşoară acasă. Totuşi, cea mai importantă este noua generaţie Sonata, care în scurt timp ar trebui să apară şi pe alte pieţe.

La expoziţia de maşini din Coreea, odată cu premiera publică a modelului obişnuit, au fost prezentate în premieră şi versiunile Turbo şi Hybrid!

Din start vă spunem că despre automobile s-au anunţat deocamdată informaţii esenţiale şi diferenţa de design interior nu a fost arătată. Modelul Turbo se va deosebi de o maşină obişnuită printr-un kit exterior aerodinamic mai agresiv şi care chiar îi stă mai bine, cu noi bare de protecţie, grilă şi inserţii decorative negre în loc de unele cromate.

Sub capotă se ascunde un nou motor turbo cu patru cilindri T-GDi de 1.6 litri, primul din noua familie SmartStream care are un sistem de turbo compresie şi unul de injecţie directă a combustibilului. Cu toate acestea, agreagatul dezvoltă aceiași 180 CP ca şi predecesorul cu volum similar.

O noutate însă este introducerea unei cutii de viteze automate cu opt trepte în locul uneia robotizate preselective.

Despre Sonata Hybrid sunt din păcate şi mai puţine informaţii. O asemenea maşină va avea la fel nişte bare de protecţie diferite, dar şi nişte jante de 16 sau 17 inci cu design specific, toate pentru a îmbunătăţi eficienţa aerodinamică şi respectiv consumul de combustibil.

Sistemul de propulsie este compus dintr-un benzinar natural aspirat cu volum de 2.0 litri şi un motor electric. Consumul mediu de combustibil declarat, în comparație cu modelul anterior, a scăzut cu 10% până la 5 l/100 km, inclusiv datorită noului panou solare integrate în acoperiş.

Pe vreme senină şi însorită, acest panou produce electricitate care ulterior este stocată în baterie. Inginerii Hyundai au calculat că o astfel de maşină va fi capabilă să parcurgă anual doar pe baza energiei generate de elementele fotovoltaice, în medie, 1.300 de km.

Vezi şi: (foto) După 2019, KIA şi Hyundai vor introduce pe unele maşini de serie trei tipuri de panouri solare

Automobilele vor ajunge pe piaţa locală întâi: Sonata Hybrid din iunie 2019, iar Sonata Turbo din iulie 2019. Tot atunci ar trebui să fie publicate mai multe informaţii interesante.

Vezi şi: (foto) Toyota Prius PHV este prima maşină de serie care primeşte un panou solar pe acoperiş

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise