Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Franţa, obligat să-şi dărâme palatul de 50 milioane euro de pe Rivieră

PE SCURT

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Franţa, Patrick Diter, a fost obligat de instanţă să îşi dărâme palatul de pe Rivieră în următoarele luni.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel din oraşul francez Aix-en-Provence. Motivul: somptuosul edificiu, care a costat peste 50 de milioane de euro, nu are autorizaţie de construcţie. Mai mult, a fost ridicat într-o zonă naturală protejată.

PE LUNG

Astfel, instanţa a decis că Diter are 18 luni pentru a demola palatul „în stil toscan”, întins pe aproape 3.000 de metri pătraţi. În caz contrar, multimilionarul francez riscă o amendă de 450.000 de euro la care se vor adăuga 500 de euro pe zi. Proprietarul a anunţat că va respecta decizia instanţei, deşi se apără spunând că a avut un „acord verbal” pentru a-şi construi palatul.

Potrivit Guardian, Diter a fost reclamat chiar de vecinii săi, un cuplu de milionari britanici, Stephen şi Caroline Butt, care au fost deranjaţi de zgomotul produs de lucrările de construcţie.

Sursa: Stirileprotv.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.