(foto) STARTECH face din cel mai recent Range Rover Sport un SUV chiar mai fascinant și individual

Mai multă fascinație, mai multă individualitate! Acesta este motto-ul sub care STARTECH, un brand al BRABUS GROUP, personalizează și cea mai nouă generație Range Rover Sport, SUV pe care l-am testat şi noi. Premiera proiectului a avut loc la Salonul Auto de la Geneva acum câteva zile în urmă.

Pentru Range Rover Sport facelift, atelierul care împlineşte în acest an două decenii de la fondare, propune în primul rând un set STARTECH WIDEBODY, care face ca noul Range Rover Sport să devină mai lat cu 60 de milimetri și, respectiv, să arate mai interesant. Noile bosaje de pe aripile frontale şi posterioare sunt fabricate în calitate OEM dintr-un plastic de calitate superioară numit PUR-R-RIM. Elementele noi care se găsesc pe faţa şi pe spatele maşinii sunt produse din acelaşi material sintetic şi pot fi instalate cu sau fără bosajele menţionate anterior.

Elementul frontal cu aripi laterale înălțate este proiectat de a fi montat în partea inferioară a barei de protecție și să respecte directiva UE strictă privind protecția pietonilor. Aceasta, opțional, poate fi combinată cu o secțiune centrală, care este concepută să arate ca o placă de de protecţie, ori cu o buză sub forma unui splitter din fibră de carbon nevopsită. Grila radiatorului și prizele de aer de pe capotă sunt fabricate din acelaşi material compozit.

Vezi şi: (foto) Startech vine la Salonul Auto de la Geneva cu un proiect de tuning pe baza lui Range Rover Velar

Văzut din lateral, acest Range Rover Sport are un aspect și mai palpitant, oferit de către jantele noi forjate de STARTECH Monostar S 11Jx23 cu anvelope care măsoară 295/35 R 23 (drept alternativă se pot instala jante din aliaj Monostar M sau Monostar R de 22 de inci pe maşinile fără pachet WIDEBODY), corpurile oglinzilor retrovizoare şi inserţiile de pe aripi, acestea din urmă fiind făcute din fibră de carbon.

STARTECH mai spune că a dezvoltat un modul special pentru suspensia pneumatică standard, care oferă maşinii și mai multă agilitate când este manipulată, dar şi marje crescute de siguranță. Acesta poate reduce garda la sol a SUV-ului cu aproximativ 25 de milimetri. Totuşi, când este oprită, pentru a intra și a ieși, inclusiv în off-road, garda la sol rămâne la nivelul standard din uzină.

Vezi şi: (foto) Primul program de tuning pentru noul Land Rover Discovery vine de la Startech

Partea posterioară a fost complet reproiectată pentru a înlocui în întregime bara de protecție standard. Secțiunea centrală este realizată sub forma unui difuzor și are patru aripioare verticale. Este, de asemenea, opțional disponibilă din fibră de carbon, iar în ambele versiuni dispun de un proiector LED suplimentar pe centru, care serveşte fie drept lampă anti ceaţă, fie ca o lampă stop de rezervă.

Noua bară de protecţie dispune şi de două terminaţii neobişnuite ale eşapamentului, care sunt integrate în difuzorul de aer şi reprezintă o caracteristică vizuală deosebit de dominantă. Ele pot fi combinate cu sistemul de evacuare de serie sau pe modelul cu motor V8 cu un nou sistem sport de evacuare a gazelor de eşapament, din oţel inoxidabil şi cu supape controlate electronic pentru schimbarea tonalităţii sunetului generat.

Partea posterioară a SUV-ului mai este evidenţiată de un nou spoiler care se montează deasupra celui existent pe uşa portbagajului, dar şi de o bandă din fibră de carbon care se întinde pe toată lăţimea uşii.

Vezi şi: (video) Două stopuri frumoase pentru maşini Range Rover Sport, produse din 2005 şi până în prezent

Cockpit-ul unui Range Rover Sport personalizat de STARTECH oferă individualitate în cea mai pură formă. Magazinul de tapițerie a atelierului creează interioare exclusive din piele în baza specificațiilor clientului în orice culoare dorită. Combinațiile cu Alcantara sunt de asemenea posibile. La fel de variată este și gama de modele de tapițerie, inserţii matlasate şi perforate, toate executate cu cea mai mare precizie.

Confecții originale din fibră de carbon, realizate fie cu finisaj de suprafață lucios sau mat, împodobesc tabloul de bord, consola centrală și panourile ușilor pentru a creea o ambianță deosebit de sportivă. Aceste elemente decorative sunt disponibile cu o gamă largă de culori și finisaje de suprafață.

Gama de produse STARTECH pentru Range Rover Sport include, de asemenea, inserţii exclusive din lemn nobil de diferite culori și cu diferite suprafeţe. În plus, opţiunile STARTECH pentru interior cuprind covorașe exclusive în diverse variante, precum și pedale din aluminiu/suport pentru picioare.

STARTECH îndeplinește cererile de personalizare suplimentare ale oricărui proprietar de Range Rover Sport cu logouri personale sau steme de familie în interior și cu un sistem de iluminare special care proiectează logoul dorit pe pământ atunci când ușa este deschisă. Apropo, există şi opţiunea de a instala o podea din lemn de tec în portbagaj.

Vezi şi: (foto) Lumma Design a „scos din cuptor” un nou bodykit pentru Range Rover Sport şi SVR

Toate componentele STARTECH sunt disponibile la sucursalele și în magazinele STARTECH din toată lumea. Preţurile pot fi consultate AICI.

Vezi şi: (video) Premieră: Ediţia specială Range Rover Sport HST cu până la 400 de CP, în premieră cu compresie electrică

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/