image
Sursa foto: Jurnal.md

Dodon cheamă partidele parlamentare la discuții: Mai întâi PSRM, PD, apoi blocul ACUM Platforma DA și PAS

Președintele Igor Dodon cheamă liderii partidelor care au intrat în Parlament la discuții. Astfel, liderul PSRM, Zinaida Greceanâi, este invitată la Reședința de Stat la ora 14.00, șeful PD, Vladimir Plahotniuc - la ora 15.00, iar liderii blocului ACUM Platforma DA și PAS, Maia Sandu și Andrei Năstase - la ora 16.00.

„Avem un blocaj politic post-electoral. Partidele care au trecut în Parlament nu doresc să discute între ele. S-a creat o situația de vid al puterii în Republica Moldova. O astfel de situație nu poate să există prea mult timp”, a spus Igor Dodon.

Conform Constituției, dacă în decurs de trei luni nu se aprobă legi în Parlament, președintele poate dizolva legislativul și anunța alegeri parlamentare anticipate.

„Nu putem să ne permitem trei luni. Trebuie să avem o discuție serioasă cu partidele care pot crea majoritate parlamentară, le ajung mandate de deputat în acest sens. Pentru a lua o decizie foarte clară: sau avem o majoritate clară care se convoacă, alege conducerea Parlamentului, crează sau nu coaliții, sau sincer spun că nu vor să discute cu nimeni și să-și asume fiecare riscurile în acest sens”, a adăugat Dodon.

Președintele a precizat că după aceste discuții, „ținând cont de mesajele care vor veni”, va informa despre acțiunile ulterioare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: