image
Sursa foto: Jurnal.md

Cruzime fără margini la Ștefan Vodă: Un bărbat i-a tăiat degetul de la picior concubinei sale și l-a aruncat în foc

Cruzime fără margini într-o familie din raionul Ștefan Vodă. Un bărbat i-a tăiat degetul de la picior cu o foarfecă concubinei sale și l-a aruncat în sobă.

Totul s-a întâmplat pe data de 24 martie, în satul Olănești din raionul Ștefan Vodă. Poliția a fost alertată de către mama victimei.

Femeia de 35 de ani, împreună cu concubinul ei de 53 de ani, locuiau în casa acestuia. Pe data de 23 martie, cei doi ar fi consumat împreună băuturi alcoolice și ulterior între ei s-ar fi iscat un conflict.

Scandalul a continuat și cu violență din partea bărbatului, care și-ar fi lovit concubina cu mâinile, dar și cu un lemn peste tot corpul.

Aproximativ pe la ora 02.00 acesta i-ar fi tăiat degetul mare de la picior cu o foarfecă și l-a aruncat în sobă.

Femeia de 35 ani a povestit incidentul în dimineața zilei de 24 martie unei vecine, care ulterior a anunțat-o pe mama acesteia, locuitoare a satului Antonești.

Cei doi concubini au împreună doi copii care sunt crescuți și educați de bunica, mama femeii, deoarece părinții sunt decăzuți din drepturile părintești.

Pe cazul dat a fost pornită cauză penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore.

Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la șase ani de pușcărie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: