Ultima oră! Activistul Pavel Grigorciuc, transportat la Inspectoratul de Poliție Buiucani

Activistul Pavel Grigorciuc a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Buiucani, după ce l-a bătut pe deputatul Sergiu Sîrbu. Cel puțin, aceasta reflectă dintr-un video postat pe pagina sa de Facebook.

De menționat că Grigorciuc susține că recurs la acest gest după ce democratul l-ar fi insultat.

„De emoții, i-am dat o palmă pe obraz. Chiar și după aceea, a continuat să mă insulte. Mai mult, după aceea, alți deputați PDM au părăsit cafeneaua, care au început să mă amenințe cu represalii”, a mai scris activistul.

Amintim că deputatul Partidului Democrat ar fi fost bătut într-o cafenea din centrul capitalei de către activistul Pavel Grigorciuc, iar la moment se află la spitalul de Medicină Urgentă.


Pub