(foto) „Cer mii de scuze vouă, dragi mașini. Cer mii de scuze vouă, scumpe camioane”. În capitală au apărut trei piese de mobilier urban inedit

Pe strada Serghei Lazo din capitală au fost instalate trei piese de mobilier urban, create de Atelierul de design Mihai Stamati.

Foto: Mihai Stamati/ Facebook

Piesele sunt create din beton și lemn și au fost instalate în fața unei cafenele din Chișinău. Cele două bănci și masa au menirea de a împiedica mașinile să parcheze pe trotuar și să ofere spațiu și loc de recreație pentru pietoni.

Ba mai mult, de Ziua Poeziei, care se sărbătorește în fiecare an, la 21 martie, Atelierul lui Mihai Stamati a dedicat o poezie locației:

„Prin geamul Poetry Coffeeshop, pe trotuar, De astăzi poți vedea niște „betoane”, Cer mii de scuze vouă, dragi mașini, Cer mii de scuze vouă, scumpe camioane. ____________ De ziua poeziei un pic ironic, despre un proiect de mobilier urban „greu”. Cu drag pentru pietoni :)”, a scris Mihai Stamati pe pagina lui de facebook.

Mihai Stamati / Sursa:Mihai Stamati
Mobilier urban / Sursa:Atelier de design Mihai Stamati


Pub