Lidera PAS Maia Sandu nu va participa la ședința de constituire a Parlamentului

PE SCURT

Co-președinta blocului ACUM, Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), nu va participa la ședința de constituire a Parlamentului.

Ea anunțat într-o postare pe Facebook că se află la Bruxelles pentru a vorbi cu oficialii europeni despre alegeri, despre situația postelectorală, dar și despre abuzurile comise de instituțiile controlate de regim împotriva cetățenilor.

PE LUNG

„Din păcate, nu voi putea ajunge la prima ședință a Parlamentului, care a fost anunțată de Igor Dodon, conform „tradițiilor” democraților, cu doar câteva ore înainte. În toată lumea civilizată, ședințele parlamentului se anunță cu săptămâni înainte, din respect față de deputați și față de cetățeni, dar și pentru a asigura o activitate eficientă a acestuia. În Republica Moldova regimul încearcă să transforme Parlamentul într-o anexă a sa”, a declarat Maia Sandu.

Lidera PAS a mai spus blocul ACUM are datoria să lupte pentru libertatea statului și pentru libertatea noastră în pofida tuturor amenințărilor, abuzurilor și riscurilor.

Să nu ne lăsăm intimidați, să nu permitem alunecarea țării în dictatură ireversibilă. ACUM la Parlament!”, a mai spus Maia Sandu.

Blocul ACUM organizează un protest joi,  în fața Parlamentului, „pentru a apăra Justiția”. Manifestația survine după ce doi activiști ai Platformei DA, Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, au fost condamnați la închisoare.

Totodată, Blocul ACUM a lansat un îndemn repetat către toți deputații noi-aleși să voteze chiar din primele ședințe ale Parlamentului pachetul de legi și acte legislative „menite să înceapă demontarea sistemului oligarhic și edificarea statul de drept”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.