Ultima oră! Președintele raionului Ialoveni, Lilian Carmanu, și-a anunțat demisia

Președintele raionului Ialoveni, care este și vicepreședintele Organizației PDM Ialoveni, Lilian Carmanu, și-a anunțat demisia. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de un consilier raional.

Foto: Consiliul Raional

Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Consiliului raional, iar până la finele zilei, va fi anunțat un nou președinte de raion.

UNIMEDIA amintește că după alegerile parlamentare din 2019, dânsul a scris pe pagina sa de facebook că susținerea și rezultatele obținute nu au atins nivelul așteptărilor, iar în acest sens, dânsul a menționat că „în continuare nici un proiect nu poate fi realizat până nu vor veni și reprezentanții blocului ACUM din localitate cu contribuția lor”.

Amintim că raionul Ialoveni a avut două circumscripții nr. 22 și 37. Astfel, pe circumscripția 22 învingător a ieșit candidatul Blocului Electoral ACUM Liviu Vocv, iar în circumscripția 37, fotoliul de deputat l-a luat Petru Frunze din partea aceluiași bloc.


Pub