(video) Protest la Judecătoria Orhei, după pronunțarea sentinței lui Gheorghe Petic: Polițiștii au atacat mulțimea cu gaze lacrimogene

(update 12:50) La fața locului au venit două echipaje de medici pentru a acorda ajutor celor afectați de gaze lacrimogene.

(update 12:35) Oamenii legii au atacat mulțimea cu gaze lacrimogene. Protestatarii au solicitat ambulanța.

(12:20) Zeci de susținători protestează în acest clipe în fața Judecătoriei Orhei. Asta după ce Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare.

Amintim că Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și șase luni, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de timp semi-închis și o amendă de 30.000 de lei. Sentința a fost pronunțată astăzi, 20 martie, în cadrul ședinței Judecătoriei Orhei.

Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018. Pe numele lui a fost pornită o cauză penală pentru viol.

Amintim că la data de 16 ianuarie 2018 avocații lui Gheorghe Petic, Angela Istrati și Andrian Cojocaru, au declarat că investigarea cauzei penale a acestuia se desfășoară cu numeroase încălcări. În cadrul unei conferințe de presă aceștia au menționat că starea de sănătate a lui Petic este foarte gravă, iar instanța de judecată refuză să-i ofere ajutorul necesar.

Gherghe Petic este fost angajat al Poliției de Frontieră, care anterior făcuse dezvăluiri despre scheme de contrabandă cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră din Republica Moldova și România.


Pub