Nemulţumirile au apărut după ce statul s-a împrumutat cu 12 milioane de dolari de la Banca Mondială pentru a acoperi pierderile suportate de fermieri în urma embargoului impus de Federaţia Rusă. Banii pot fi accesaţi însă doar de fermierii care deţin terenuri mai mici de 15 hectare. Astfel, 116 producători agricoli au rămas în afara programului de compensare. Preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli spune că s-a întâmplat aşa deoarece politica Băncii Mondiale este de a sprijini micii agricultori. În contract era prevăzut că 9,2 milioane de dolari vor ajunge la fermierii mici, iar restul de 2,8 milioane de dolari, echivalentul a 45 de milioane de lei - în trezoreria statului. Din aceşti bani urmau să fie despăgubiţi fermierii care au mai mult de 15 hectare de teren.

Pentru ca fermierii să poată beneficia de cele 2,8 milioane de dolari, Parlamentul trebuie să opereze modificări la bugetul de stat. Întrucât autorităţile nu au făcut acest lucru, fermierii spun că îşi vor cere drepturile în stradă.

La rândul său, ministrul Agriculturii spune că va discuta cu şeful de la Finanţe, pentru ca problemele fermierilor să fie soluţionate.
Ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, nu a răspuns la telefon pentru comentarii. Responsabilii din cadrul ministerului ne-au rugat să facem o solicitare scrisă, pentru a obţine o reacţie, însă ulterior nu au mai răspuns nici ei la apeluri.