/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Deputații din blocul ACUM ar putea boicota prima ședință a noului Parlament

missing
20 martie 2019, ora 19:22

Prima ședință a noului Parlament va avea loc mâine. Decretul de convocare a Legislativului a fost semnat de Igor Dodon. Blocul ACUM a anunțat că cel mai probabil va boicota ședința, protestând astfel față de condamnarea lui Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari. Celelalte partide care au acces în Parlament se pregătesc pentru prima ședință.

IGOR DODON, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Președintele Republicii Moldova decretează: Parlamentul ales la 24 februarie 2019 se convoacă în ziua de 21 martie, ora 13:00. Prezentul decret intră în vigoare la data semnării”.

Totuși, unii parlamentari ar putea să lipsească de la prima ședință. După condamnarea lui Gheorghe Petic, deputatul Alexandru Slusari a declarat că cei din „ACUM” ar putea boicota ședința.

ALEXANDRU SLUSARI, DEPUTAT, BLOCUL „ACUM”: „Am mari dubii că noi vom asista mâine la această ședință. Să vii la această ședință chipurile că nu s-a întâmplat nimic și să stai alături de criminalii care au dat ordinul azi, mă scuzați”.

Informația ne-a fost confirmată și de un alt deputat de la „ACUM”, Sergiu Litvinenco. Acesta a declarat pentru TV8 că o decizie finală în acest sens încă nu a fost luată. Tot mâine, cei din „ACUM” intenționează să protesteze în fața Parlamentului, înainte de începerea ședinței. Motivul ar fi condamnările de astăzi ale lui Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, pe care formațiunea le denunță ca fiind „absurde” și „pe nedrept”. Între timp, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și al Partidului Democrat au declarat pentru TV8 că se vor prezenta la ședință și că sunt gata să înceapă lucrul în Legislativ. Partidul Șor nu ne-a răspuns la telefon pentru un comentariu. Anterior, și Ilan Șor anunțase că deja a pregătit câteva proiecte legislative.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram