Indonezia: Cel puţin 92 de morţi în urma viiturilor şi alunecărilor de teren; 75 de persoane sunt în continuare date dispărute

Bilanţul viiturilor şi alunecărilor de teren înregistrate în provincia Papua din estul Indoneziei în timpul weekend-ului a ajuns la 92 de morţi şi circa 160 de răniţi, au declarat marţi militarii locali, citaţi de dpa.

Foto: Reuters

Şaptezeci şi cinci de persoane sunt în continuare date dispărute după ce inundaţiile au distrus numeroase case din capitala provinciei, Jayapura, a indicat Muhammad Aidi, purtătorul de cuvânt al garnizoanei militare din Papua.

De asemenea, numărul persoanelor strămutate a ajuns la 8.507, acestea fiind repartizate în mai multe locaţii, a adăugat purtătorul de cuvânt, scrie agerpres.ro

"Un district montan este încă inaccesibil lucrătorilor umanitari deoarece a fost distrus un pod care leagă zona, însă nu există relatări despre decese în zona respectivă", a precizat el, adăugând că o navă a fost trimisă în respectiva locaţie.


Pub