Moldova Agroindbank a primit distincţia „Cea mai bună bancă comercială din Moldova”, 2019

Una dintre cele mai importante reviste financiare internaţionale „Global Banking & Finance Review” a desemnat cele mai bune bănci comerciale ale anului la nivel global, iar MAIB a devenit laureata titlului „Cea mai bună bancă comercială din Moldova”, 2019.

Foto: Moldova Agroindbank

Premiul este o reconfirmare a poziţiei de lider deţinută de Moldova Agroindbank în Republica Moldova, dar şi o evaluare a unor indicatori, pentru care banca este apreciată de clienţii săi. Precizăm că în competiţie au fost luaţi sub lupă principalii indicatori de performanţă ai MAIB, implicit active, credite, depozite, reţea, diversitatea şi accesibilitatea produselor şi serviciilor bancare.

„Acest premiu aduce o nouă valoare în palmaresul Moldova Agroindbank şi ne motivează să implementăm cu şi mai multă dedicaţie strategia comercială propusă, care este orientată spre client, spre necesităţile sale de business şi personale, rezonează cu valorile şi obiectivele sale financiare şi urmăreşte succesul ambelor părţi. Premiul este şi o obligaţie – de a fi în continuare mai buni, cei mai buni pentru clienţii MAIB”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank.

Menţionăm că Moldova Agroindbank reuşeşte să adjudece titlul „Cea mai bună bancă comercială din Moldova” pentru al şaptelea an consecutiv, fapt ce demonstrează consecvenţa politicilor şi eficienţa strategiilor implementate de bancă.

”Global Banking & Finance Review” este una dintre cele mai mari şi prestigioase instituţii media specializate în domeniul financiar, apreciată pentru analizele, interviurile, ştirile şi opiniile pertinente exprimate. Premiile acordate de publicaţie reprezintă aprecierea valorii de către comunitatea financiară globală.


// console.log('no ads situation')