Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Deputaților Blocului ACUM le-a fost…

Deputaților Blocului ACUM le-a fost interzis accesul în penitenciarul unde este deținut Gheorghe Petic

Mai mulți membri ai Blocului ACUM, printre care zece deputați au mers astăzi, 18 martie, la Penitenciarul nr. 17 din Rezina ca să afle care sunt condițiile de detenție ale lui Gheorghe Petic și pentru a-i transmite acestuia mai multe produse alimentare și bunuri de primă necesitate. Reprezentanții instituției le-au interzis accesul pe motiv că astăzi ar fi anunțată zi sanitară în instituție. În filmulețul video publicat live de la fața locului, putem vedea, însă, cum altor persoane, programate din timp, li s-a permis accesul în penitenciar.

Deși Codul de Executare al R. Moldova prevede în art. 181, litera d) că „în timpul exercitării funcţiilor de serviciu deputații au dreptul de a vizita instituţiile care asigură deţinerea persoanelor, fără permisiune specială”, celor zece deputați ai Blocului ACUM care au mers la Penitenciarul nr. 17 din Rezina li s-a îngrădit acest drept.

Am telefonat la serviciul de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a afla mai multe informații, însă am fost direcționați să discutăm cu purtătorul de cuvânt al instituției, Oleg Pantea. Până la momentul publicării materialului, acesta nu a răspuns la telefon.